TrailerȘtiri

Elflein și-a extins parcul cu 88 de semiremorci Kögel Mega cu 2 axe

Compania germană Elflein Spedition din Bamberg și-a extins parcul auto cu 88 semiremorci Kögel Mega cu 2 axe din generația NOVUM.

Semiremorcile Kögel Mega cu 2 axe sunt optimizate pentru transporturile în industria auto, fiind echipate cu un cadru șasiu ranforsat, fabricat pentru axe de 10 tone.

Banner Infotrucker utilizare DBE 600 x 150

Astfel, Elflein Spedition beneficiază de o masă proprie scăzută, o funcționare mai lină mulțumită distanței mai mari dintre axe, de 1.810 milimetri, precum și de costuri de operare scăzute și consum de combustibil redus.

Încărcarea și descărcarea cutiilor cu gratii stivuite în trei rânduri se realizează cu ușurință mulțumită înălțimii interioare de trei metri și acoperișului escamotabil mecanic-hidraulic din dotarea standard.

Astfel, înălțimea de încărcare laterală este mărită în partea din față cu 600 milimetri și în partea din spate cu 600 milimetri până la o distanță de trei metri.

Pe lângă avantajele cunoscute ale generației NOVUM, cum ar fi noua consolă de ventilație și iluminat de pe peretele frontal, care transferă forțele prin intermediul elementelor longitudinale către cadru, noul cadru exterior care sporește semnificativ accesibilitatea punctelor de fixare Vario Fix și buzunarele variabile ale barelor, semiremorcile Kögel Mega sunt prevăzute cu dotări standard extensive.

VEZI ȘI: Parcări sigure pentru camioane la fiecare 100 km de-a lungul rețelei europene de transport (TEN-T)

Cele 13 perechi de suporturi de ancorare standard incluse sunt prevăzute cu cârlige de prindere laterale pentru o manipulare mai ușoară și au o sarcină de tracțiune de 2.500 kilograme.

Bineînțeles, semiremorcile sunt certificate conform DIN EN 12642 Code XL.

Pentru utilizarea în industria auto, împreună cu dotările individuale necesare cum ar fi un opritor de paleți și un perete frontal dublu, semiremorcile respectă cerințele directivei Daimler 9.5 privind asigurarea încărcăturii.

Dotări individuale Elflein
Semiremorcile sunt dotate de asemenea cu caroseria Kögel Strong & Go. Aceasta constă din caroseria inovativă a generației NOVUM în combinație cu prelata-plafon integrală Kögel ranforsată cu întărituri de chingă.

Mulțumită acestei soluții, scândurile de suport nu mai sunt necesare pentru respectarea cerințelor DIN EN 12642 Code XL și directivei Daimler 9.5 pentru transportul cutiilor cu gratii și a încărcăturii stratificate.

Alte dotări individuale includ un sistem de ridicare pentru cea de-a doua axă, cutii de scule, lămpi LED contur, lămpi LED de poziție multicameră, lagăr pentru depozitarea a 32 scânduri de suport și multe altele.

Întreg cadru semiremorcilor Kögel Mega este protejat în permanență împotriva coroziunii prin intermediul tehnologiei nano-ceramice și a vopsirii KTL cu lăcuire UV adițională.

Elflein Spedition va folosi noile semiremorci Kögel Mega pentru clienți dintr-o gamă variată de industrii, cum ar fi automotive, respectiv tipografică și a hârtiei.

Din aceeași categorie...

Back to top button