Camioane noi DAF de la TH Trucks - gamă completă de camioane diesel și electrice pentru orice aplicație de transport
Camioane

Prima imagine teaser a camionului 100% electric Tesla Semi

Renault Trucks - Noile game T, C, K, D 2025

Șeful Tesla a făcut publică prima imagine teaser a camionului 100% electric Tesla Semi.

infotrucker

La aproape două săptămâni de la anunțul pe Twitter că Tesla va lansa un camion 100% electric în toamna acestui an, Elon Musk a făcut publică prima imagine teaser a lui Tesla Semi.

În cadrul unei conferințe de presă, Elon Musk a confirmat că prototipul pentru Tesla Semi este funcțional și chiar a făcut un scurt test-drive cu acesta în parcarea unei facilități Tesla, spunând despre acesta că “se simte ca o mașină sport”. Să intre oare în panică Volvo Trucks?

De asemenea, CEO-ul Tesla a confirmat că Tesla Semi va fi capabil să călătorească pe distanțe lungi, ceea ce anterior era incert datorită consumului de curent a motorului electric, care necesită un pachet foarte mare de baterii pentru a permite o autonomie de sute de kilometri cu o sarcină utilă mare.

Din imaginea teaser lansată de Tesla ne putem da seama după dimensiune și formă că este vorba de un camion din Clasa 8, cu un aspect modern și fără oglinzi laterale, ceea ce înseamnă că acestea au fost înlocuite de camere video. De aici, mai tragem o concluzie, și anume, faptul că Tesla Semi va fi capabil să călătorească autonom, întocmai cum a declarat Musk prima dată când a vorbit de proiect.

Din moment în care Tesla și-a anunțat intenția de a lansa un camion 100% electric în septembrie 2017, specialiștii în domeniu au avertizat producătorii de camioane clasice să nu râdă deoarece aceștia consideră că Tesla Semi va fi precursorul camioanelor viitorului.

VEZI ȘI: Violeta Bulc a dezvăluit temele pachetului de măsuri al UE privind transportul rutier

Bine, acum, rămâne de văzut ce anume are de spus Daimler cu privire la această afirmație, având în vedere că proiectele sale pe segmentul de vehicule comerciale grele și ușoare sunt destul de avansate.

Șoferul și combustibilul sunt cele mai importante două costuri în operarea unui camion greu, iar Tesla Semi este de așteptat să elimine eventual rolul șoferului și să reducă în mod semnificativ costul combustibilului prin utilizarea unei propulsii electrice.

Pentru acest proiect extrem de ambițios, Tesla ar putea să-și valorifice expertiza din domeniul solar pentru a pune pe acoperișul camionului celule solare, care, pot crește considerabil autonomia.

În cadrul conferinței, Elon Musk a reiterat și planul Tesla cu privire la tehnologia autonomă, care este de așteptat să fie prezentă și pe Tesla Semi.

Detaliile despre camionul 100% electric pe careTesla se pregătește să-l lanseze în toamnă sunt puține, însă suntem convinși că până în toamnă, Elon Musk va veni cu informații suplimentare.

Din aceeași categorie...

Back to top button