Elveția nu vrea să aplice integral legilația europeană pe transport

acordul privind traficul internațional

Ca parte a armonizării legislației naționale de transport la acordul privind traficul internațional de mărfuri, guvernul elvețian a decis să renunțe la normele privind timpul de conducere și perioadele de odihnă pentru șoferi.

Practic, prin această decizie, Elveția a decis să mențină decizia Consiliului Federal, care spune că șoferul trebuie să se odihnească la domiciliu după ce își încheie ziua de muncă. Aceasta propunere politică, nu schimbă cu nimic normele actuale. Totuși, pe alte probleme, Elveția va împărtăși câteva reguli cu Uniunea Europeană.

Această decizie a guvernului elvețian a fost anunțată la mijlocul lunii decembrie de către delegația elvețiană la cea de-a 28-a reuniune mixtă dintre Elveția – Uniunea Europeană. Acordul privind traficul internațional de mărfuri terestru prevede „punerea în aplicare a actelor legislative relevante ale Uniunii Europene în cazul în care legislația elvețiană a adoptat dispoziții legale echivalente”, explică Consiliul Federal. Astfel, delegațiile elvețiene și europene ale Comitetului mixt au semnat decizia prin care se permite integrarea în cadrul acordului a unor serii de directive, regulamente și decizii.

Elveția nu vrea să aplice integral legilația europeană pe transport

Ca parte a accesului pe piață de transportul rutier, ajustările se referă la licența de transport – cu obligația extinsă la vehicule cu o greutate mai mare de 3.5 tone, desemnarea unui manager de transport și schimbul de informații în cazul unor încălcări. Alte aspecte de interes privind transportului rutier sunt utilizarea cardului tahograf pe vehiculele comerciale grele și utilizarea de restrictii în vehicule pentru copii.

VEZI ȘI: Când puteți conduce fără card tahograf

În cadrul întâlnirii, delegația elvețiană a informat UE că a crescut de la 1 ianuarie 2017, taxele de trecere pentru camioanele aflate în tranzit (HVF). Noua schemă prevede că vehiculele din categoriile Euro III, IV și V vor fi supuse unor tarife mai mari iar reducerile pentru vehicule Euro VI nu se vor mai aplica.

Taxele de trecere pentru camioanele aflate în tranzit (HVF) vor varia de la 276 la 298 de franci elvețieni (medie ponderată) pentru trecerea unui camion sau a unei remorci prin Elveția.

Ajustarea HVF necesită o decizie din partea Comitetul mixt, care este de așteptat să se pronunțe în 2016. Următoarea ședință va avea loc în iunie 2016.

Descarcă revista online infoTrucker – https://www.infotrucker.ro/wp-content/uploads/2015/10/infotrucker_octombrie2015.pdf sau intră pe ISSUU

Urmărește #infotrucker pe Facebook, Instagram, Twitter, YouTube

 

Follow #infotrucker