Statele membre ale UE ar trebui să-și coordoneze eforturile pentru a împiedica firmele să reducă cheltuielile în mod ilegal, în detrimentul drepturilor muncitorilor.
Cum nivelul de creştere economică se încăpăţânează să nu crească, iar lipsa de competitivitate s-a cronicizat în multe ţări europene, dumpingul social este o chestiune arzătoare.
Acest fenomen presupune subminarea pieţei muncii locale şi a nivelului ei social de către companii, care folosesc forţă de muncă mai ieftină, adesea migranţi, sau îşi mută producţia în ţări terţe, cu salarii mici, apoi îşi importă produsele. Din această morișcă, angajaţii sunt cei care plătesc preţul inacţiunii anumitor guverne în faţa reformelor structurale necesare şi a dumpingului social care există, din păcate, în Europa.
Pentru a se dezvolta, firmele au nevoie de un mediu fiscal şi social favorabil, care nu este paralizat de unul sau de altul. Cu ocazia sesiunii plenare din septembrie, eurodeputaţii au argumentat că dumpingul social duce la mari distorsiuni ale pieţei unice.
Aceştia doresc interzicerea companiilor de tip „căsuță poştală”, care prejudiciază perspectivele IMM-urilor. Cum putem obţine reindustrializarea când avem atât de multe acorduri de liber schimb, care oferă atât de multe avantaje altor ţări de pe glob, încât e mai uşor să produci în acele ţări decât în UE.
Eurodeputaţii doresc mai multe controale şi inspecţii interne şi transfrontaliere în domeniul muncii, precum şi un schimb mai bun de informaţii.
În acest sens, European Transport Workers’ Federation (ETF) a lansat un set concret de propuneri pentru revizuirea regulilor de cabotaj în UE (Regulamentul CE Nr. 1071/2009) și a regulilor de acces a ocupării forței de muncă (Regulamentul CE Nr. 1072/2009).
VEZI ȘI: Budweiser, prima marfă din lume livrată de un camion autonom
Acest lucru vine în anticiparea inițiativei rutiere a Comisiei Europeane planificată pentru primul semestru al anului 2017, care este de așteptat să rezolve problemele critice sociale și ale piaței, resimțite în ultimul deceniu.
Acesta este al doilea set de propuneri concrete publicate de ETF în ultimul an, și vin ca urmare a publicării de succes, în septembrie 2015, a unui plan pe cinci măsuri pentru îmbunătățirea sectorului de transport rutier. Noile propuneri conțin măsuri concrete de eradicare a companiilor de tip “căsuță poștală”, de clarificare a definiției cabotajului și asigurare că drepturile sociale și de muncă sunt respectate. Printr-o politică minimă, normele detașării lucrătorilor și a cabotajului pot fi îmbunătățite.
Contribuția ETF este determinată de numeroasele apeluri ale comisarului pentru transporturi, Violeta Bulc, prin care cere soluții concrete pentru a face față concurenței neloiale și dumpingului social pe piața transportului din UE.
Comisia Europeană derulează în prezent un proces de consultare publică care acoperă aproximativ 10 de directive și regulamente aplicabile în domeniul transportului rutier din UE.
Nu este încă sigur dacă „inițiativa rutieră” va conține propuneri legislative sau va consta pur și simplu, în orientări explicative.
Urmărește #infotrucker pe Facebook, Instagram, Twitter, YouTube















