Europa vrea transportoare auto cu lungimea de 20.75 metri

transportoare auto

În curând, transportatorii de automobile vor deveni „europeni”, aceștia bucurându-se pentru prima dată de o standardizare a greutăților și dimensiunilor bisărcilor în urma presiunilor făcute în ultimele luni, aceasta fiind o cerere mai veche a acestora.

Speranța la schimbare o aduce rezoluția Parlamentului European din 9 septembrie 2015 cu privire la punerea în aplicare a Cartei Albe a Transporturilor din 2011 prin articolului 64, alineatul 11 al rezoluției care specifică în mod expres, „începerea de către Comisie, fără întârzieri nejustificate, a lucrărilor pentru revizuirea Directivei (UE) 2015/719 privind dimensiunile și greutățile maxime autorizate, astfel încât până cel târziu în 2020 să poată fi înaintat Parlamentului European și Consiliului un raport care să țină seama de caracteristicile specifice ale anumitor segmente de piață, cum ar fi transportatoarele specializate de autoturisme utilizate în sectorul logisticii pentru vehiculele finite.”

Lauda pentru această rezoluție a PE a venit de la ECG, asociația europeană a operatorilor de logistică, care aveau nevoie încă de anii trecuți de armonizarea lungimii maxime pentru operatorii de transport auto în întreaga Europă la cel puțin 20.75 metri, pentru a fi în măsură să crească capacitatea de încărcare cu cel puțin trei vehicule per transport, și să devină astfel mai productivi.

Europa vrea transportoare auto cu lungimea de 20.75 metri

De reținut că acest sector de activitate a fost grav afectat de criză economică. Cererea pentru transport specializat de automobile finite a scăzut din 2009 cu aproximativ 90%, de la 20.000 de vehicule în 2008, la aproximativ 16.500 de unități în ziua de astăzi. Astăzi. Din acest motiv și vârsta medie a parcului auto a crescut la 7.5 ani față de 3.5 ani în 2008. Faptul că, Parlamentul European ia în considerare domeniul transportatorilor auto este, de asemenea, un semn de recunoaștere pentru un serviciu funcțional pentru un sector economic important mai ales în țări precum Germania, Italia, Cehia, Slovacia și nu în ultimul rând România. În plus, este un semnal politic clar că logistica de vehicule finite este unică și specială, prin urmare, eligibilă pentru o revizuire și modificare viitoare.

Pe scurt, totul sugerează că până în 2020, bisărcile vor avea o dimensiune de cel puțin 20.75 metri, deși mulți își pun speranța ca această revoluție să fie aplicată mult mai devreme.

Follow #infotrucker