Europa cere o mai bună vizibiltate asupra traficului pentru șoferii de camioane

Europa cere o mai bună vizibiltate asupra traficului pentru șoferii de camioane
Parlamentul European solicită o mai bună vizibiltate asupra traficului pentru șoferii de camioane, ceea ce înseamnă că producătorii de camioane vor trebui să respecte noi standarde.

Având în vedere că numărul de accidente din Uniunea Europeană stagnează, ba chiar este în creștere în unele zone, numărul de bicicliștii și pietonii pe drumurile publice este tot mai mare, iar media de vârstă a șoferilor este crescută, la nivel european se dorește ca o serie de sisteme de siguranță inovatoare să devină un standard în industria auto.

Europa cere o mai bună vizibiltate asupra traficului pentru șoferii de camioane

Modificările propuse de Parlamentul European în ceea ce privește cabina camionelor trebuie să ofere șoferului o mai bună vizibilitate asupra traficului, lucru care ar putea reduce numărul de accidente în care sunt implicați bicicliști și pietoni.

Astfel, noile propuneri care reglementează standardele în acest domeniu vor duce la creșterea nivelului de siguranță și la o reducere considerabilă a unghiului mort la camioane.

Pentru ca noile camioane să fie echipate cu și mai multe sisteme de siguranță, printre care se numără și frânarea automată de urgență (AEB) cu recunoașterea automată a pietonilor, toate instituțiile europene din domeniu trebuie să se pună de acord rapid cu modificările, pentru ca acestea să fie aprobate în actuala legislatură.

Alte sisteme de siguranță pe care le-am putea vedea în standard se mai numără și sistemul de control inteligent al vitezei, dispozitive care să nu permită pornirea vehiculului dacă simte aburi de alcool sau semne de oboseală sau distragere la șoferi.

VEZI ȘI: Utilizarea telefonului mobil la volan v-ar putea costa permisul în Franța

În ceea ce privește unghiul mort la camion, sunt încă discuții.

Astfel reprezentanții Parlamentului European solicita ca unghiul mort din fața șoferului să dispară complet, iar unghiurile moarte din lateral să se reducă considerabil.

Conform Comisiei Europene, dacă se va respecta această directivă, numărul de accidente mortale s-ar reduce cu 550. Noul standard ar trebui introdus pentru modelele complet noi din 2024, iar pentru celelelalte modele din 2027.

Follow #infotrucker