Evoluția cabinelor camioanelor Mercedes-Benz în ultimii 60 de ani

Evoluția cabinelor camioanelor Mercedes-Benz în ultimii 60 de ani

Mercedes-Benz este unul dintre producătorii de vehicule comerciale cu tradiție, astfel că, nemții s-au gândit să facă o scurtă retrospectivă a evoluției cabinelor camioanelor produse în ultimii 60 de ani.

De la un simplu post de conducere la un adevărat cockpit high-tech, așa arată evoluția cabinelor camioanelor Mercedes-Benz și locul de muncă al șoferilor în ultimii 60 de ani. Iar pentru a te convinge de asta, nu trebuie decât să arunci o privire rapidă pe tot ce s-a produs până acum.

Evoluția cabinelor camioanelor Mercedes-Benz în ultimii 60 de ani

Noua interfață om-mașină (HMI) a ajuns la un nivel în care șoferii își pot desfășura activitatea într-un mediu mai sigur și mai confortabil.

În urmă cu mai bine de 60 de ani, cabinele erau simple: un tablou de control vopsit din tablă, un volan uriaș, câteva butoane și, nelipsita scrumieră. Cam așa arătau camioanele Mercedes-Benz la interior. Și vorbim despre versiunile cu capotă scurtă care au fost echipate cu motorul OM 355, denumit și „Africa engine”.

Camioanele de clasă ușoară apărute în 1984 au revoluționat segmentul și ofereau nu doar mai mult spațiu pentru interior, ci și o serie de facilități care să ușureze viața celui de la volan.

Evoluția cabinelor camioanelor Mercedes-Benz în ultimii 60 de ani

Dar una dintre noutățile majore introduse de Mercedes-Benz a avut loc în 2003, odată cu lansarea lui Actros. Airbag-uri, un volan modern, întrerupătoare speciale, elemente configurabile individual și o vizibilitate excelentă.

VEZI ȘI: Hyzon Motors va lansa în Europa un camion alimentat cu hidrogen, bazat pe modelul DAF XF

La toate acestea se adaugă un tablou de bord „înfășurat” în jurul șoferului și o ergonomie de top cu toate întrerupătoarele aflate la cel mult o întidere de braț de poziția de conducere. Mai mult, Mercedes-Benz integra pentru prima dată un afișaj digital, dar și câteva sisteme de asistență care să ajute șoferul pe parcursul curselor.

Evoluția cabinelor camioanelor Mercedes-Benz în ultimii 60 de ani

Dar în urmă cu doi ani, lucrurile s-au schimbat radical. Mercedes-Benz Actros propune acum o cabină aproape complet digitalizată. Există un instrumentar de bord digital care afișează toate informațiile necesare șoferului. Este format din două ecrane, iar cel principal poate fi personalizat în funcție de dorințele șoferului.

Acum există și funcții de asistență care pot controla camionul în anumite situații de trafic: pe scurt un sistem semiautonom de conducere care ușurează viața celui de la volan în drumurile lungi de pe autostrăzi.

De la un simplu post de conducere la un adevărat cockpit high-tech. Evoluția cabinelor în gama Mercedes în ultimii 60 de ani

De la un simplu post de conducere la un adevărat cockpit high-tech. Evoluția cabinelor în gama Mercedes în ultimii 60 de ani

Volanul s-a transformat și el și a devenit un adevărat centru de comandă pentru funcțiile mașinii, dar una dintre cele mai importante noutăți o constituie eliminarea oglinzilor convenționale și înlocuirea lor cu sistemul MirrorCam. Două camere video preiua imaginile din afara camionului și le proiectează pe două ecrane aflate la interior.

Mai simplu de atât nici că se putea. Iar ca pachetul să fie complet, camionul este conectat în permanență, ceea ce înseamnă că managerii de flote știu tot timpul care sunt necesitățile și când trebuiesc planificate intrările pentru mentenanță.

Follow #infotrucker