Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) trimite Carpatica Asig direct spre faliment, după retragerea autorizaţiei de funcţionare.
În cadrul şedinţei Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) din data de 27 iulie 2016, acesta a aprobat mai multe măsuri privind cadrul de funcţionare a pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private.
Poate cea mai importantă măsură luată în cadrul acestei ședințe a fost retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii Carpatica Asig SA, ca urmare a constatării stării de insolvenţă a societăţii, şi promovarea cererii de deschidere a procedurii de faliment, potrivit Legii 503/2004 (republicată) şi Legii 85/2014.
De altfel, insolvența societății sibiene este unul așteptat de mai multă vreme, în condițiile în care inclusiv un raport al celor de la Deloitte arătă că varianta lichidării presupunea costuri cu 150 de milioane de lei mai mici decât continuarea stării de rezoluție.
VEZI ȘI: Acțiunea Truck & Bus a Poliției Române este în plină desfășurare
Vă reamintim că societatea de asigurări sibiană se afla, de la începutul anului 2014, într-un program de redresare financiară şi ar fi trebuit, conform planului aprobat de ASF, să atragă un investitor strategic până la jumătatea lunii decembrie 2015, lucru care nu s-a întâmplat.
Al doilea cel mai mare faliment după Astra Asigurări, proporțiile dezastrului financiar a societății deținute de Ilie Carabulea sunt sensibil mai mici decât ale defunctei societăți a lui Adamescu. Totodată, falimentul Carpatica este al treilea faliment de pe piața asigurărilor din ultimul an.
Consiliul ASF se întrunește în fiecare săptămână pentru a decide asupra măsurilor care trebuie adoptate pentru buna funcţionare şi pentru supravegherea eficientă a pieţelor financiare nebancare, a participanţilor şi operaţiunilor pe aceste pieţe.
Urmărește #infotrucker pe Facebook, Instagram, Twitter, YouTube















