FedEx nu va mai furniza servicii de livrări expres pentru Amazon

FedEx nu va mai furniza servicii de livrări expres pentru Amazon

FedEx a anunțat că nu își va mai reînnoi contractul pentru servicii de livrări expres pentru pachetele celor de la Amazon.

Decizia celor de la FedEx vine ca urmare a extinderii rețelei de livrări Amazon.

În cadrul aceluiași comunicat, oficialii FedEx spun că a fost o „decizie strategică”, iar schimbarea nu va afecta alte contracte cu Amazon, inclusiv transportul maritim internațional.

Contractul Amazon cu FedEx Express afectează numai serviciile aeriene, ceea ce înseamnă că FedEx va continua să servească drept partener de transport și partener pentru livrările de tip last-mile.

Mai mult decât atât, FedEx spune că Amazon nu a fost un client extrem de important pentru companie, valorea contractelor cu Amazon reprezentând doar 1.3% din veniturile din 2018.

VEZI ȘI: Accident grav produs între un tren de călători și o autobasculantă lângă Căiuți

„Respectăm decizia FedEx și le mulțumim pentru rolul pe care îl au clienții Amazon de-a lungul anilor”, a declarat unul dintre reprezentanții Amazon.

Schimbarea vine într-un moment în care Amazon investește agresiv în propria rețea internă de servicii de transport și expediere.

Recent, a lansat un nou program numit Deliver Service Partners, care permite antreprenorilor să își desfășoare propria afacere de livrare locală cu logouri Prime. De asemenea, compania a cumpărat avioane și camioane de marfă, creând în același timp noi servicii care simplifică livrările.

Follow #infotrucker

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.