Istoria Ford Big Red, un camion de 77 de tone ce rula cu 110 km/h
Pe vremea când se credea că turbinele cu gaz vor rezolva toate problemele șoferilor și industriei transporturilor, Ford a creat un camion de 77 tone ce rula cu 110 km/h: Big Red.
În urmă cu 59 de ani, mai exact în 1964, Ford Motor Company prezenta în cadrul unui salon auto, alături de Mustang, prototipul unui camion complet funcțional, denumit Ford Big Red. Dar, care este povestea lui?
Prin anii ’50, care mai de care constructor de camioane experimenta și îndrăznea mai mult sau mai puțin (după buget), noi combinații. Unul dintre cei cu bani mulți a fost Ford. Acesta a reușit să fabrice un prototip funcțional, proiectând și construind deopotrivă motorul, cabina și conceptul camionului în general.
Previziunile Ford indicau că aceste camioane vor trebui în viitorul apropiat să circule pe autostrăzi cu viteze de croazieră de 110 km/h cu câte două semiremorci (vreo 40 m lungime și 77 de tone sarcină totală). Iar dacă nu era încărcat, camionul trecea de 125 km/h. Pentru sarcinile acestea au construit un motor turbină de 560 CP la 3.080 rpm, dar care avea nevoie de un litru de combustibil pentru fiecare kilometru parcurs, în condițiile expuse mai sus. Ford a botezat “monstrul”, Big Red.
Ford Big Red: Cabină generos echipată
Cabina avea multe elemente bine gândite și foarte neobișnuite pentru perioada aceea, cum ar fi podeaua perfect plată cu înălțimea interioară de circa doi metri și parbrizul panoramic, detalii care au fost puse în producția de serie două decenii mai târziu de Renault AE.
VEZI ȘI: Camioanele au avut un rol esențial în limitarea proporțiilor dezastrului nuclear de la Cernobîl
Altele precum, chiuvetă cu apă caldă, dozator de băuturi, cuptor electric, toaletă cu incinerator, postul de conducere sub formă de consolă ori lipsa paturilor (doar scaunul din dreapta se putea întinde pentru a forma un fel de cușetă incomodă) nu au trecut de faza de experiment. Interesant este că la televizorul de deasupra parbrizului vedea doar pasagerul, nu și șoferul – asta da siguranță!
Camionul avea o singură ușă de acces pe partea stângă, în spatele scaunului șoferului, care atunci când era deschisă, acționa și un mecanism de extindere a unei scări cu șase trepte – nu știu care șofer și-ar dori așa ceva.
Mai mult, singurul geam care se deschidea era în dreptul pasagerului, nici trapă nu exista. Noroc că aerul condiționat fusese inventat de mult. Pe consola din spatele volanului se aflau cadranele uzuale camioanelor, iar deasupra parbrizului, alte cadrane țineau sub observație funcționarea turbinei.
Ford Big Red: Ampatament de doar 2,7 metri
La așa camion sofisticat, este de mirare că a fost păstrat un ampatament foarte scurt de numai 2,7 m, care după cum se vede în filmul său promoțional, nu-l ajuta pe șofer să țină drumul drept cu ușurință. La fel ca multe alte camioane grele americane fabricate până prin 1980, nici acesta nu avea frâne la puntea față (deloc), căci se considera că astfel se pierde manevrabilitatea pe timpul frânării – ceva adevăr există în această teorie. Cum ar fi să mergi, astăzi, la RAR cu un camion cu frâne doar pe spate?!
Revenind la Big Red, turbina sa se învârtea cu 36.000 rpm, iar ca să ajungă la o turație uzuală pentru șosele avea nevoie de un reductor planetar înainte de cutia de viteze propriu-zisă. Aceasta din urmă, Allison, automată și cu retarder, avea rapoartele foarte apropiate 2,8; 2,0; 1,4; 1,0 și 0,8:1 și, curios, mersul cu spatele 4,8:1. Motorul avea dimensiunile aproximative ale unui metru cub și cântărea aproape 700 kg.
Ford Big Red: Pachet aerodinamic
Cumva, inginerii de la Ford s-au gândit și la eficiență, așa că în completarea aerodinamicii cabinei cu peretele spate concav, au carenat până jos și semiremorcile Fruehauf. Ba chiar au înțeles că roțile simple sunt mai economice decât cele jumelate, montând pe tot ansamblul roți 18-19.5 cu excepția celor de direcție, care erau 12-22.5.
Totuși cu vreo cinci decenii în urmă, a luat sfârșit nebunia mașinilor cu motoare turbine de gaz. Teoretic, motoarele turbină de gaz sunt mai simple, mai fiabile, mai compacte și mai puternice, comparativ cu cele cu aprindere prin scânteie ori Diesel. Se credea că acesta va fi fost viitorul, așa precum, astăzi pare să fie electrificarea, indiferent de piedicile evidente.
Primele experimente cu vehicule militare cu motoare turbină de gaz datează de pe vremea naziștilor. Primul tanc produs în serie cu un astfel de motor a fost unul suedez în anii ”50. Așa că militarii din statele unite au văzut potențialul acestui tip de motor și au început să dea bani pe cercetare, inclusiv lui Ford. Tot ei au văzut în 1974 și primul tanc sovietic cu turbină de gaz, T80 (a cărui proiectare începuse în ”50). Dar abia după alți patru ani au putut admira și propriul M1 Abrams.
