Utilitare ușoare

Ford prezintă seria F Super Duty cu noul motor V8 de 7.3 litri

Gama heavy-duty disponibilă în SUA s-a îmbogățit cu versiunea îmbunătățită a seriei Ford F-Series Super Duty.

Modelul a fost expus în premieră în cadrul Salonului Auto de la Chicago și promite mici îmbunătățiri estetice și un motor nou V8.

Banner Infotrucker utilizare DBE 600 x 150

Cei care vor cumpăra un astfel de produs vor primi o grilă mai generoasă, faruri cu LED, spoilere cu mici modificări de design și terminații restilizate pentru sistemul de evacuare.

Odată cu versiunea 2020 Ford F-Series Super Duty, producătorul american introduce un nou motor V8 de 7.3 litri pe benzină. Pentru moment, Ford nu oferă detalii de putere și cuplu, dar oficialii constructorului american spun că se așteaptă ca motorul lor să fie cel mai potent V8 pe benzină din ama sa.

Vechea transmisie automată cu șase trepte a fost înlocuită cu una nouă cu zece rapoarte. Cutia este una compactă și a fost montată în același spațiu necesar instalării transmisiei cu șase trepte. Deși vine cu un număr considerabil de trepte în plus, noua cutie este chiar mai ușoară cu aproape 2 kilograme față de transmisia cu șase rapoarte.

VEZI ȘI: Mercedes-Benz EQV, versiunea de pre-serie a unui viitor Clasa V electric

Ford continuă să ofere și alte motorizări pe F-Series Super Duty. Clienții vor putea opta pentru a treia generație a motorului diesel de 6.7 litri Power Stroke, dar și pentru unitatea V8 de 6.2 litri. Pentru moment, americanii nu au publicat detalii de putere sau cuplu.

Odată cu versiunea îmbunătățită a lui F-Series Super Duty, Ford introduce și sistemul Pro Trailer Backup Assist care poate fi comandat împreună cu sistemul Trailer Reverse Guidance.

Din aceeași categorie...

Back to top button