ȘtiriTop News

Ford Trucks și-a ales importatorul din Germania

Ford Trucks va începe în curând activitatea și în Germania. Producătorul a ales importatorul din această țară: compania Stegmaier Group din Kirchberg ad Jagst.

Stegmaier Group este un importator Ford din 1927. Compania vinde în Germania autoturisme și vehicule comerciale ușoare Ford, iar în curând și camioane Ford Trucks.

Ford Trucks și-a ales importatorul din Germania

Noua compania se va numi F-Trucks Germany și va fi condusă de Holger Hahn, manager cu ani de experiență în vânzări la Mercedes-Benz Trucks și MAN și unul dintre fondatorii Charterway.

La data lansării pe piață, activitățile de vânzări și service vor fi realizate în 16 centre situate pe cele mai importante rute de tranzit. Rețeaua va crește la 25 de centre până la finalul anului 2021 și la 50 de centre până în decembrie 2022. Stegmaier Group se află în prezent în faza de negociere cu partenerii pentru implementarea rețelei naționale.

În primă fază, în Germania se va vinde doar modelul pentru transport internațional Ford F-Max. El va fi disponibil în versiuni cu șasiu de 3.600 mm, 3.700 mm și Low Liner. Toate versiunile sunt echipate cu motorul Ford de 500 CP (2.500 Nm). Sistemul telematic va fi inclus în standard, cu opțiuni pentru întreținere predictivă.

VEZI ȘI: Ford Trucks a lansat F-Max Blackline și F-Max L

Alte modele vor fi introduse până în 2023, probabil după ce actualele modele de distribuție, construcții și aplicații municipale vor primi un facelift. F-Trucks Germany își propune obținerea unei cote de piață de 5% în Germania până în 2025.

Pentru a asigura disponibilitatea rapidă a pieselor de schimb, Ford Trucks plănuiește și înființarea celui de-al treilea depozit european de piese de schimb, care va fi situat la granița dintre Germania și Franța.

Germania va fi a șasea țară din vestul Europei cu centre proprii de vânzări și service Ford Trucks, după Spania, Portugalia, Italia, Belgia și Luxemburg. În 2022, Ford Trucks va deschide reprezentanțe proprii și în Franța și Olanda, iar în 2023 în Elveția și Austria. Expansiunea mărcii în Europa se va încheia în 2024, cu țările nordice.

În țările în care nu este reprezentată direct, marca Ford Trucks are parteneriate pentru acordarea de asistență cu specialiști precum Tip Trailer Service.

Din aceeași categorie...

Back to top button