Știri

FORT: OUG-ul de modificare a Legii RCA nu rezolvă problema tarifelor

Membrii FORT vor protesta prin toate mijloacele legale pentru ca problema tarifelor să fie considerată esenţială în elaborarea oricărui act normativ.

Ordonanţa de urgenţă pregătită de Guvern, similară proiectului de lege RCA dezbătut în Senat săptămâna trecută, aduce îmbunătăţiri sistemului actual de încheiere a poliţelor RCA, însă nu rezolvă problema de bază adică nu aduce tarifele la valoarea prezentată în raportul Milliman, secretizat de către ASF.

Ordonanţa pregătită de Guvern trebuie să includă ceea ce Senatul României a acceptat deja şi anume schimbarea modului actual de construcţie a tarifului şi trecerea de la „jaful” actual practicat de către asiguratori la sistemul prin care trimestrial ASF construieşte un tarif de referinţă la care se aplică criterii de risc (Bonus/Malus).

În aceeaşi ordonanţă, Guvernul trebuie să limiteze tarifele la valorile prezentate ca fiind reale în raportul Milliman, pentru a salva sectorul de activitate transporturi şi pentru a lăsa suficient timp astfel încât celelalte modificări ale legii să treacă prin toate etapele până să ajungă să producă efecte.

Membrii FORT nu vor opri protestele până când tarifele nu vor ajunge la normalitate spre exemplu, la un maxim de 5000 ron/an pentru un vehicul de 18 tone.

Urmărește #infotrucker pe Facebook, Instagram, Twitter, YouTube

Din aceeași categorie...

Back to top button