Economic

Franța nu renunță la ecotaxa pentru vehicule comerciale grele

Ministrul transporturilor francez, Élisabeth Borne, a declarat că este necesar ca vehiculele comerciale grele să plătească pentru a putea utiliza rețeaua rutieră franceză.

Discuția despre ecotaxă ar putea fi reluată după ce aceasta a fost îngropată în urmă cu trei ani, după protestele de amploare ale transportatorilor și fermierilor francezi.

Franța nu renunță la ecotaxa pentru vehicule comerciale grele

Propunerea de taxare a vehiculelor comerciale grele a reapărut în 2015 la nivel regional, însă nu a fost pusă în practică, astfel că ideea a fost lăsată în sertar. Asta până la guvernul Macron, care ar putea s-o revigoreze la nivel național.

Pe 17 septembrie 2017, mass-media franceză a publicat o declarație a ministrului infrastructurii Élisabeth Borne despre necesitatea de a introduce o taxă de drum pentru camioanele care folosesc infrastrutura rutieră, pe care în prezent nu o plătesc.

Ecotaxa se referă la rețeaua rutieră de drumuri cu excepția autostrăzilor, care sunt deja taxate.

VEZI ȘI: Mai multe camioane cu probleme descoperite în cadrul unui control pe A14

Veniturile realizate în urma taxării au urma să fie utilizate pentru a finanța întreținerea și dezvoltarea de noi infrastructuri.

Ministrul nu a menționat termenul de introducere a ecotaxei, dar a anticipat că problema va fi abordată în cadrul unor discuții despre sistentele de mobilitate din 19 septembrie de la Paris, iar un proiect de lege ar putea fi propus spre dezbatere în 2018.

Din aceeași categorie...

Back to top button