Franța susține inființarea unei agenții antidumping la nivel european
Franța și-a reiterat susținerea în ceea ce privește înființarea unui organism de monitorizare al dumpingul social la nivel comunitar.
În cadrul vizitei la Parlamentul European, secretarul de stat pentru transporturi, Alain Vidalies a reiterat susținerea guvernul din care face parte cu privire la înființării un organism de monitorizare la nivel comunitar.
Cu această declarație, Franța reconfirmă poziția sa de luptă împotriva folosirii în transportul internațional de mărfuri și cabotajul a conducătorilor auto cu salarii mult mai mici decât cele din Vest și regimuri fiscale mult mai favorabile.
Pe lângă impunerea unor reguli mai stricte în interiorul granițelor sale, precum interzicerea repausului săptămânal în cabină și introducerea unui salariu minim pe teritoriul său, inclusiv pentru șoferii străini, Franța dorește acum să se ia măsuri la nivel comunitar.
Alain Vidalies susține că este necesar ca Europa să creeze organe de control pentru a combate concurența neloială în domeniul transportului, argumentând că, în unele cazuri, atât Franța dar și alte țări vestice se confruntă cu fraude bine organizate.
VEZI ȘI: Franța introduce obligativitatea transmiterii declarației de detașare a șoferului
Unul din exemplele date de secretatul de stat pentru transport francez fiind sistemele electronice utilizate pentru manipularea frauduloasă a tahografelor camioanelor.
De asemenea, Alain Vidalies a anunțat că, Franța va face lobby cu privind la includerea în legislația viitoare de transport a normelor specifice de detașare a lucrătorilor internaționali.
Urmărește #infotrucker pe Facebook, Instagram, Twitter, YouTube