Friedrich Wenner transportă cutii și produse din carton cu zero emisii și zgomot

Friedrich Wenner transportă cutii și produse din carton cu un camion electric MAN eTGM
Friedrich Wenner, un producător de cutii și alte produse din carton solid din Germania, utilizează în cadrul operațiunilor sale zilnice de transport un camion electric MAN eTGM.

La începutul lunii mai, MAN a livrat către Friedrich Wenner GmbH un camion electric MAN eTGM de 26 de tone cu suprastructură închisă, cu ajutorul căruia compania germană va efectua transport de cutii și produse din carton cu zero emisii și fără zgomot.

Friedrich Wenner transportă cutii și produse din carton cu zero emisii și zgomot

Mai mult, Friedrich Wenner își va produce propria electricitate pentru acest camion prin intermediul unui sistem fotovoltaic montat pe acoperișul depozitului.

Producătorul de cutii și alte produse din carton solid pentru industria alimentară are un program prin care folosește resurse regenerabile atât în lanțul de producție, cât și în distribuție, încercând să reducă volumul de emisii de CO2 al companiei. Astfel, modelul MAN eTGM completează în mod ideal politica verde a companiei.

În plus, la fel ca și în cadrul altor operațiuni, noul camion MAN eTGM va fi alimentat cu energie electrică produsă chiar de companie cu ajutorul panourilor fotovoltaice.

Vehiculul care va fi folosit pentru distribuție este un model MAN eTGM, de 26 de tine, în configurația 6×2-4 cu șasiu cu trei axe, cu ultima axă viratoare și liftantă. Camionul este echipat cu o suprastructură închisă, cu o instalație care absoarbe umezelea, concepută special pentru transportul cutiilor de carton.

VEZI ȘI: Grupul HOYER a investit peste 40 milioane de euro în achiziția a 500 de camioane noi

MAN eTGM are un motor de 264 kW (360 CP) care dezvoltă un cuplu maxim de 3.100 Nm. Unitățile auxiliare precum servodirecția, compresorul de aer sau sistemul de aer condiționat sunt operate și controlate electric prin intermediul sistemului de gestionare al energiei.

Sistemul de recuperarea al energiei din timpul frânării, transformă energia cinetică în energie electrică și încarcă bateriile, contribuind astfel la o creștere semnificativă a autonomiei.

Șoferul știe în permanență care este cantitatea de energie din baterie prin intermediul unui display din cabină pe care sunt disponibile aceste informații. Bateriile litiu-ion sunt dezvoltate de grupul Volkswagen și sunt amplasate sub cabină, în locul motorului termic.

 Friedrich Wenner transportă cutii și produse din carton cu un camion electric MAN eTGM

Autonomia MAN eTGM este de până la 200 de kilometri în funcție de modul de exploatare, condițiile meteorologice, dar și traseul pe care se rulează. Vehiculul poate fi încărcat la stații de 22 sau 44 kW sau la stații de înaltă putere de 150 kW.

Pentru a veni în sprijinul companiilor care își doresc să intre în lumea mobilității electrice, MAN oferă clienților săi soluții individuale în funcție de specificul și necesitățile companiei. De asemenea, achiziția unui camion electric vine cu pachetul de suport MAN Transport Solutions, iar printre altele, șoferii vor putea participa la cursuri de pregătire MAN ProfiDrive dedicate acestui tip de camion.

eTGM-ul livrat companiei Friedrich Wenner face parte din prima serie limitată de camioane electrice pe care MAN le va livra clienților din Europa în 2020.

Din septembrie 2018, nouă camioane electrice au fost utilizate cu succes de nouă companii austriece din cadrul proiectului pentru o logistică sustenabilă (CNL). Din decembrie 2018, LGI Logistics Group a folosit de asemenea un camion electric MAN eTGM pentru transportul de componente auto pentru Porsche la sediul din Stuttgart-Zuffenhausen.

Follow #infotrucker

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.