Frigiderele și congelatoarele sunt transportate cu remorci Kögel Cargo și Mega

Frigiderele și congelatoarele sunt transportate cu remorci Kögel Cargo și Mega

Specializați în transportul mărfurilor albe, svabii de la Fried-Sped Friedrichsohn au achiziționat 20 de semiremorci Kögel Cargo și Mega.

Fidelă mărcii Kögel, companiei Fried-Sped Friedrichsohn i-au fost livrate recent 20 de remorci din care, 15 unități Kögel Cargo și alte 5 unități Kögel Mega, pe care intenționează să le utilizeze în transportul frigiderelor și congelatoarelor de înaltă calitate, mărci cu prestigiu internațional.

Cele 20 de remorci sunt echipate opțional conform directivei Daimler Load Security 9.5, care obligă toți participanții (furnizori de materiale, furnizori de servicii de transport și Daimler AG) să securizeze încărcăturile prin intermediul designului caroseriei remorcilor și prin utilizarea de unități de transport standardizate.

Astfel, cele 20 de remorci Kögel sunt echipate cu șină de fixare a paleților din oțel și perete frontal cu grosimea de 12 mm, ramfosat cu placă din oțel cu înălțimea de 1.250 mm.

Protecția la impact este completată de traversele din oțel cu grosimea de 8 mm, care se extinde pe toată lățimea remorcii, respectiv o protecție a tijei de blocare, montată central pe placa finală de la capătul cadrului.

De asemenea, la cerere, spatele remorcii poate fi echipat cu tampoane de cauciuc ramforsate cu oțel pentru o protecție îmbunătățită împotriva loviturilor.

Cele mai multe dintre noile remorci sunt echipate cu stâlpi de colț reglabil mecanic, care pot fi mutați în lateral 500 mm pentru a facilita operațiunile de încărcare și descărcare.

VEZI ȘI: Nou sistem de rezervare a sloturilor de încărcare pentru camioane la Le Havre

De asemenea, remorcile mai sunt echipate cu o cutie de scule, cinci perechi de sloturi de fixare a încărcăturii pe stâlpii de colț din spate, protecție la ploaie pe cadrul final și multe altele.

Chiar și în variantă standard, remorcile Kögel Cargo și Kögel Mega au costuri reduse de întreținere și calitate ridicată de producție.

Rama exterioară din oțel perforat VarioFix este echipată cu 13 perechi de inele de fixare pentru asigurarea încărcăturii, fiecare inel suportând o forță de 2.000 kg.

Corpul remorcii îndeplinește standardele de stabilitate conform DIN EN 12642 Cod XL, lucru care nu mai necesită asigurarea suplimentară a încărcăturii pentru încărcăturile aflate în forme.

Grație acoperișului din prelată glisant, atunci când acesta este deschis nu rămân chingi suspendate deoarece acestea sunt integrate în prelata acoperișului, astfel că, blocarea lor în cadrul operațiunilor de încărcare sau descărcare este eliminată.

Paleții cușcă stivuiți pe trei niveluri pot fi ușor de încărcat și descărcat din remorcile Kögel Mega, datorită înălțimii interioare de 3 metri și a acoperișului cu sistem de ridicare mecano-hidraulic, care crește înălțimea de încărcare laterală și spate la mai mult de 3 metri.

În România, marca Kögel este adusă de Hochstaffl România cu sediul la Timișoara.

Follow #infotrucker

Comentarii Facebook

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *