Garmin a lansat o nouă serie Dezl de navigații pentru camion

Garmin a lansat o nouă serie Dezl de navigații pentru camion
Garmin a prezentat noua serie Dezl de navigații pentru camion - LGV700, LGV800 și LGV1000 - care vine cu ecrane mai mari și funcției WiFi integrată, ce pemrite o actualizare mai simplă a hărților și software-ului.

Garmin a prezentat oficial noua serie Dezl de navigații pentru camion – LGV700, LGV800 și LGV1000. Principala noutate, care se remarcă imediat, este display-ul foarte mare pentru o oferi șoferilor o vizibilitate mai bună a străzilor pe care se deplasează.

Garmin a lansat o nouă serie Dezl de navigații pentru camion

Modelul Dezl LGV700 are un display de 6,95 inci care poate fi utilizat doar pe orizontală. Modelul Garmin LGV800 are un display tactil de 8 inci, iar modelul LGV1000 un display tactil de 10 inci. Acestea pot fi folosite atât pe orizontală, cât și verticală. Noua gamă de gps-uri vine cu o serie de funcționalități care ajută și mai mult șoferii de camion atunci când vor să-și planifice rutele.

Diferențele dintre cele două modele mai mari și mai scumpe, comparativ cu LGV700,  sunt playerul de muzică și browser-ul de internet integrate, precum și o galerie foto – video. Cel mai mic gps din gamă nu dispune nici de intrare audio pentru căști.

Toate cele trei noi modele Dezl, LGV700, LGV800 și LGV1000, sunt livrate cu harta Europei în 3D preinstalată, precum și softul prin care toate hărțile pot fi updatate cu ajutorul funcției de conectare la internet.

Garmin a lansat o nouă serie Dezl de navigații pentru camion

Șoferii pot introduce datele vehiculului pe care-l conduc (camion, cap tractor, autobuz, etc) și primesc o rută specifică pentru acesta în funcție de greutate, marfa transportată și alte detalii legate de transport.

VEZI ȘI: În aprilie, peste 22.000 de șoferi de camion au ajuns șomeri în Germania

În plus, noile gps-uri pentru șoferii de camion primesc informații actualizate despre trafic prin intermediul sistemului DAB+. Prin intermediul Drive App acestea ușurează munca șoferilor atunci când vine vorba de a găsi un loc de parcare, sistemul fiind conectat cu datele oferite de Truck Parking Europe.

Garmin a lansat o nouă serie Dezl de navigații pentru camion

De asemenea, șoferul primește informații în timp real despre trafic, vreme, prețurile combustibilului, incidente rutiere și radare. Cronometrul încorporat în noile navigații pentru camion Dezl ajută șoferul să-și programeze eficient perioadele de condus și odihnă și ruta poate fi organizată în funcție de acest lucru.

Funcționalitățile legate de trasee au fost configurate pentru a ajuta și mai mult șoferii de camion. Acestea au acces la cele mai folosite rute de alți șoferi în zona în care tocmai se află, grafica este în 3D și toate celelalte informații legate de lățimea străzilor, limitările de viteză sau înclinația drumului sunt afișate diferit pentru a-i oferi șoferului din timp informația de care are nevoie.

Garmin a lansat o nouă serie Dezl de navigații pentru camion

Cu sistem integrat de Bluetooth care se conectează cu telefonul, șoferul poate seta sistemul gps fără să ia mâinile de pe volan cu ajutorul comenzilor vocale. Pe ecran pot fi afișate mesajele, mailurile și ale informări de pe telefonul mobil.

Cele 3 modele vin cu diverse sisteme de prindere în cabină, toate gândite pentru a fi cât mai utile șoferilor. Fără să fie conectat la o sursă de curent, bateria noilor modele de la Garmin are o autonomie de aproximativ 2 ore. În plus, noile modele pot fi echipate suplimentare și cu camerele video care se activează la mersul cu spatele cum sunt Garmin BC-40 sau BC-30.

Toate modelele Garmin din seria Dezl pentru șoferii de camion sunt disponibile deja la prețurile de 430 de euro pentru Dezl LGV700, 600 de euro pentru Dezl LGV800 și 700 de euro pentru Dezl LGV1000.

Follow #infotrucker