Logistica

GEFCO dispare: integrare completă în CEVA Logistics

Marca GEFCO dispare, urmând a fi complet integrată în CEVA Logistics. Odată cu această schimbare, CEVA a anunțat formarea unei organizații dedicate Finished Vehicle Logistics (FVL).

Mutarea vine după achiziționarea specialistului francez în logistică automotive de către grupul chinez CMA CGM, în iulie 2022.

Banner Infotrucker utilizare DBE 600 x 150

După achiziția și integrarea GEFCO, CEVA a devenit cea mai mare companie de logistică cu sediul în Franța și lider global în logistică pentru sectorul automotive. CEVA și-a mutat sediul global la Marsilia, în 2019.

Celelalte afaceri ale GEFCO, majoritatea în contracte de logistică și transport rutier, sunt integrate în operațiunile existente ale CEVA Logistics. CEVA plănuiește integrarea completă a activităților și înlocuirea mărcii GEFCO la nivel global în 2023.

VEZI ȘI: Deutsche Bahn ia în calcul o vânzare a DB Schenker

Organizația Finished Vehicle Logistics (FVL) va fi condusă de Emmanuel Cheremetinski, fost COO al GEFCO. El va coordona o echipă globală de aproximativ 4.000 de angajați.

GEFCO (Les Groupages Express de Franche-Comté) este o companie înființată în 1949 de constructorul francez de automobile Peugeot. Fosta divizie FVL a GEFCO transporta anual aproximativ 4 milioane de vehicule, cu o flotă de 1.600 de camioane și aproape 3.000 de remorci specializate.

Din aceeași categorie...

Back to top button