Știri

Germania: 28 de migranți ilegali depistați într-un camion frigorific

Procuratura din Dresda și poliția federală investighează doi cetățeni turci (în vârstă de 26 și 52 de ani), suspectați că au introdus în Germania 28 de migranți ilegali într-un camion frigorific.

În noaptea Paștelui Catolic, Poliția Federală a oprit pentru control la punct de frontieră Bahratal un camion frigorific care venea din Cehia. Potrivit Parchetului din Dresda și Inspectoratului federal de poliție Berggießhübel, acesta transporta în spațiul de marfă „vin georgian”.

În momentul în care au deschis semiremorca, ofițerii de poliție au putut vedea persoane pe paleți și au simțit un miros puternic de fecale. Așa au depistat ascunși în spatele paleților cu vin 28 de migranți ilegali.

Germania: 28 de migranți ilegali depistați într-un camion frigorific

Fără ventilație și nevoiți să-și facă nevoile fiziologice în sticle de plastic, aceștia erau deshidratați, fiind tratați la fața locului. Potrivit autorităților germane, cele 28 de persoane au fost supuse unui tratament care le-a pus viața în pericol în timpul călătoriei.

Cei 28 de migranți ilegali proveneau din Siria, Irak, Turcia și Egipt, iar printre ei se aflau și trei minori neînsoțiți.

VEZI ȘI: Germania: Autocar din România depistat în trafic cu numeroase defecțiuni tehnice

Șoferul camionului și persoana care-l însoțea au fost arestați. Pe numele acestora au fost emise mandate de arestare preventivă, fiind cercetați pentru infracțiunea de trafic de persoane. Cei doi bărbați originari din Turcia nu au cazier judiciar și nu au furnizat încă nicio informație cu privire la acuzațiile de trafic de persoane.

De asemenea, camionul a fost sechestrat.

În urma cercetărilor s-a stabilit că aceștia au plătit între 8.500 și 15.000 de euro pentru călătoria lor până în Germania. 23 dintre ei au solicitat azil și au fost duși într-un centru de primire inițială, cei trei minori au fost predați biroului de asistență socială pentru tineri, iar cinci migranți au fost trimiși în Cehia.

Din aceeași categorie...

Back to top button