Peste jumătate dintre camioanele și autocarele verificate în cadrul unei acțiuni de control pe A3, în Germania, au avut abateri, iar autoritățile au impus garanții de peste 41.000 de euro.
Joi, 28 mai, autoritățile germane au desfășurat o nouă acțiune de control de amploare pe autostrada A3, în parcarea și zona de servicii Weiskirchen Nord, în direcția Köln, având ca principal obiectiv verificarea transportului comercial de mărfuri și persoane.
Operațiunea a fost coordonată de Inspectoratul Rutier al Poliției din Sud-Estul landului Hessa și a beneficiat de sprijinul unor echipe de poliție din alte landuri germane, inclusiv Bavaria, Baden-Württemberg și Renania-Palatinat. La controale au participat și reprezentanți ai autorității vamale și ai BALM.
Între orele 08:00 și 16:00, inspectorii au verificat 78 de camioane, opt autoturisme și cinci autocare, de la transport persoane până la agabaritice.
52% dintre vehicule au prezentat abateri
Rezultatele acțiunii au scos la iveală un număr ridicat de încălcări ale legislației. Au fost constatate 59 de abateri privind timpii de conducere și odihnă, două încălcări ale legislației transportului rutier de mărfuri, trei nereguli privind transportul de mărfuri periculoase, nouă cazuri de asigurare necorespunzătoare a încărcăturii, o situație de supraîncărcare și 19 defecțiuni tehnice.
În total, nouă vehicule au fost oprite din circulație, iar autoritățile au deschis trei dosare penale.
Valoarea totală a garanțiilor financiare impuse a depășit 41.000 de euro. Din această sumă, aproximativ 2.900 de euro au provenit din măsuri de confiscare a beneficiilor obținute ilegal, iar peste 430 de euro au reprezentat taxe vamale suplimentare colectate de autoritățile fiscale.
Gradul de neconformitate a ajuns la 52%, un procent considerat îngrijorător de către autorități, având în vedere responsabilitatea operatorilor și șoferilor din transportul comercial.
Transportatori sancționați din mai multe țări europene
Printre cele mai importante cazuri s-a numărat un transportator auto din Olanda care transporta trei rulote și depășea lungimea maximă admisă. Chiar și după rearanjarea încărcăturii, vehiculul a rămas neconform, iar poliția a interzis continuarea cursei. În plus, a fost declanșată procedura de confiscare a beneficiilor economice, iar operatorul a fost obligat să depună o garanție de aproximativ 2.940 de euro.
Un ansamblu rutier din Letonia a atras atenția inspectorilor din cauza unor deficiențe grave la sistemul de frânare al semiremorcii. Documentele prezentate au arătat că aceeași componentă fusese verificată și înlocuită cu doar câteva zile înainte, în urma unui control desfășurat în Elveția. Suspiciunile autorităților vizează o posibilă montare sau reglare defectuoasă, iar transportatorul a fost obligat să plătească o garanție de aproximativ 600 de euro.
Cea mai mare sancțiune financiară a fost aplicată unui camion grecesc. Repetatele încălcări ale legislației privind timpii de conducere și lipsa perioadelor de odihnă au determinat autoritățile să oprească vehiculul și să solicite o garanție de 12.000 de euro.
În cazul unei autoutilitare din Bulgaria, inspectorii au descoperit o manipulare a sistemului de tratare a gazelor de evacuare. Vehiculul nu a mai fost lăsat să continue deplasarea și a fost transportat pe platformă după achitarea unei garanții de 1.000 de euro.
Autocare și transporturi ADR în atenția inspectorilor
Și transportul de mărfuri periculoase a generat sancțiuni. Un camion din Turcia a fost depistat cu un volum al rezervoarelor care depășea semnificativ limita legală de 1.500 de litri. Șoferul s-a ales cu procedură contravențională și o garanție de 1.300 de euro.
În timpul controalelor a fost verificat și un autoturism înmatriculat în Irlanda. Polițiștii au constatat indicii privind consumul de cocaină de către șofer și au descoperit că acesta nu deținea permisul de conducere necesar. Pe lângă dosarul penal deschis, conducătorul auto a fost obligat să achite 600 de euro.
În sectorul transportului de persoane, un autocar din Bosnia și Herțegovina care se deplasa spre Dortmund a fost oprit după ce inspectorii au descoperit mai multe încălcări ale obligațiilor de documentare privind timpii de conducere și odihnă. Cursa a fost suspendată, iar operatorul a trebuit să depună o garanție de 3.600 de euro. Pasagerii și-au continuat călătoria cu un autocar de înlocuire.
Un alt autocar, înmatriculat în Bulgaria, a fost sancționat pentru încălcări grave ale legislației sociale aplicabile personalului de conducere, fiind impusă o garanție suplimentară de 2.500 de euro.
Control confirmă necesitatea verificărilor stricte
Rezultatele acțiunii desfășurate pe A3 arată că încălcările privind timpii de conducere și odihnă, defecțiunile tehnice, manipularea sistemelor de emisii și nerespectarea regulilor privind încărcarea vehiculelor continuă să reprezinte probleme majore în transportul rutier european.
Autoritățile germane subliniază că astfel de abateri nu afectează doar concurența loială dintre operatori, ci reprezintă și un risc direct pentru siguranța rutieră.
Tocmai de aceea, controalele coordonate la scară largă rămân un instrument esențial pentru menținerea siguranței și respectarea legislației în transportul comercial de mărfuri și persoane.
















