Germania: Casă de expediții pedepsită pentru că a comandat operațiuni ilegale de cabotaj
O casă de expediții din Germania a fost pedepsită aspru pentru că nu a verificat dacă transportatorii contractați respectă regulile de cabotaj.
Tribunalul Districtual din Koln a luat recent decizia în cazul unei companii din Germania acuzate că făcut 449 de comenzi de transporturi ilegale. Toate cursele au fost efectuate în Germania, dar casa de expediții a oferit contractele către două companii din alte state UE, care trebuiau să efectueze cursele în regim de cabotaj.
Casa de expediții a fost acuzată de nerespectarea responsabilității clientului privind cabotajul ilegal. În cele 449 de cazuri, companiile de transport contractate fie nu au putut face dovada efectuării unui transport internațional anterior curselor de cabotaj, fie au ignorat perioada de pauză de patru zile după trei operațiuni de cabotaj.
În Germania, clienții comerciali de servicii de transport sunt obligați să verifice autorizațiile contractorilor comisionați și să se asigure că acestea sunt folosite conform legii. În acest caz, casa de expediții a ignorat să verifice dacă transportatorii respectă regulile de cabotaj.
VEZI ȘI: Controale la frontiera germano-franceză în timpul Jocurilor Olimpice
Cazul a fost descoperit în urma unui control BALM. Inspectorii au amendat ambii transportatori pentru cabotaj ilegal, dar în același timp au decis să inițieze proceduri administrative împotriva casei de expediții. Din cauza numărului mare de comenzi, ei au concluzionat că expeditorul trebuia să fie conștient de existența cabotajului ilegal.
Tribunalul a fost de acord cu acuzațiile BALM și a pedepsit casa de expediții pentru ”utilizare de servicii de transport nepermise”. Verdictul include confiscarea a 72.700 de euro ca fonduri obținute într-o manieră ilegală și o amendă de 17.928 de euro pentru directorul companiei.
















