Stiai ca

Germania: Fonduri guvernamentale pentru climă de staționare

Germania desfășoară programul ”De minimis”, care oferă subvenții pentru climă de staționare și alte echipamente de confort pentru camioane.

În această vară călduroasă s-a vorbit mult despre sistemele de climatizare de parcare, echipament despre care mulți spun că ar trebui să devină standard pentru camioane. Puțini știu că în Germania există de câțiva ani programul ”De minimis”, care oferă subvenții guvernamentale pentru astfel de echipamente de confort pentru șoferii de camion.

Germania: Fonduri guvernamentale pentru climă de staționare

Programul este destinat companiilor care utilizează camioane de peste 7,5 tone. În acest an, cererile de subvenționare se depun până la finalul lunii septembrie, sumele maxime care pot fi primite fiind de 2.000 de euro de camion și 33.000 de euro de companie.

Lista completă de echipamente care pot fi achiziționate astfel se regăsește pe site-ul BAG. Printre acestea se numără și ”echipamente ergonomice pentru mediul de lucru al șoferului”, care îmbunătățesc confortul și șederea în cabină. Printre acestea se numără sisteme de climatizare de staționare, frigidere sau variante mai confortabile de scaune sau paturi.

VEZI ȘI: Cancelarul german a testat un camion electric

Lista nu se oprește aici, mergând chiar și la echipamente mai exotice. De exemplu, companiile germane pot folosi aceste fonduri pentru a face din cabine adevărate garsoniere, cu sertare, canapea, masă și chiuvetă.

Dietrich, compania care oferă astfel de modificări pentru modelele Renault Trucks și Volvo Trucks, a anunțat recent că subvențiile pot fi folosite și pentru aceste carosări speciale, oferind asistență pentru pregătirea cererilor către BAG.

Din aceeași categorie...

Back to top button