Germania intenționează să interzică pauza săptămânală normală în camion

pauza săptămânală normală

Germania intenționează să introducă o lege similară cu cea din Franța și Belgia, ce interzice șoferilor profesioniști să efectueze pauza săptămânală normală în cabina camionului.

După impunerea salariului minim pentru șoferii de camion străini ce fac cabotaj pe teritoriul Germaniei (MiLog), lege analizată în prezent de Comisia Europeană, nemții nu renunță la introducerea de noi norme de combatere a dumping-ului social și cabotajului abuziv. Astfel, noua lege va fi similară celor în vigoare în Franța și Belgia, aceasta urmând să interzică șoferilor profesioniști să efectueze pauza săptămânală normală în cabina camionului.

Conform asociației olandeze TLN, Germania vrea să meargă cu această lege mai departe decât Franța și Belgia, obligând șoferii să efectueze pauza de 45 de ore acasă, în țara de origine, sau în incinta firmei angajatoare. Alte alternative, precum cazarea la hotel, nu sunt permise, și asta pentru a nu permite eludarea legii prin cazări fictive.

Germania intenționează să interzică pauza săptămânală normală în camion

Din acest motiv, pe data de 3 decembrie 2015, asociația olandeză TLN va avea o întânire cu oficiali germani și reprezentanți patronatelor germane. Într-o scrisoare trimisă către către DSLV e.V. în care și exprimă poziția, TLN susține printre altele că cel puțin o pauză săptămânală normală trebuie petrecută în cabină.

Și asociația germană DSLV e.V. a reacționat după aflarea acestei inițiative legislative. Oficialii asociației germane a transportatorilor și logisticienilor susțin că o astfel de lege subminează competitivitatea internațională a Germaniei și restricționează planificarea vehiculelor și șoferiilor, și îngrădește alegerea acestora cu privire la locul unde să-și efectueze pauza săptămânală. Nu în ultimul rând, DSLV e.V. vede o problemă metoda de control – până la urmă, cum poți verifica dacă cineva a dormit acasă?

În prezent, nu există informații clare despre cum și mai ales când va introduce Germania această lege.

Până atunci însă, poți descărca revista online infoTrucker – https://www.infotrucker.ro/wp-content/uploads/2015/10/infotrucker_octombrie2015.pdf sau poți intra pe ISSUU

Urmărește #infotrucker pe Facebook, Instagram, Twitter, YouTube

 

Follow #infotrucker