Germania a aderat la protocolul e-CMR

Germania, cea mai importantă țară de tranzit din Uniunea Europeană, și-a confirmat angajamentul de digitalizare a transportului de mărfuri prin aderarea la protocolul e-CMR.
În vigoare din 2011, versiunea digitală a Convenției Națiunilor Unite pentru transportul mărfurilor (CMR) a fost ratificată de 31 de țări până în prezent.
Aderarea Germaniei, cea mai importantă țară de tranzit din Uniunea Europeană, este un pas major înainte pentru digitalizarea în continuare a transportului de mărfuri, care rămâne o prioritate cheie pentru IRU și membrii săi.
În urma unei decizii a Parlamentului german din 2021, guvernul german a depus notificarea aferentă la ONU. Protocolul e-CMR va permite sectorului logistic al țării să ofere servicii și mai eficiente clienților lor, atât pe plan intern, cât și internațional.
Protocolul e-CMR contribuie la digitalizarea documentelor aferente transportului de mărfuri, fiind un instrument de sprijinire a creșterii eficienței lanțurilor de logistică, dar și a monitorizării ușoare a fluxurilor de mărfuri, în special cele purtătoare de accize sau cu risc sporit de fraudă.
VEZI ȘI: ETF solicită aplicarea strictă a tuturor reglementărilor din Pachetul de Mobilitate
e-CMR oferă toate beneficiile versiunii pe suport de hârtie (CMR), în plus, armonizează condițiile contractuale pentru mărfurile transportate rutier, facilitează controlul și monitorizarea transportului, oferă acces în timp real la informații, precum și dovada de încărcare și livrare a mărfii.
De asemenea, acesta reduce cu până la de trei sau patru ori costurile depozitarea hârtiilor, permite o administrare mai rapidă printr-o introducere redusă de date, o reducere a discrepanțelor la încărcare și descărcare, respectiv o viteză mai mare de facturare.