In Focus

Germania: Semne de întrebare privind condițiile de muncă pentru șoferii de camion care transportă pentru Amazon

Un reportaj realizat de publicația germană Tagespiegel scoate în evidență condițiile de muncă precare pentru șoferii de camion care transportă pentru Amazon.

Condițiile de muncă pentru șoferii de camion care lucrează pentru Amazon au ridicat numeroase semne de întrebare pentru autoritățile din Germania.

Germania: Semne de întrebare privind condițiile de muncă pentru șoferii de camion care transportă pentru Amazon

Zâmbetul care se poate vedea pe camioanele care transportă marfă pentru Amazon, vine în contrast major cu condițiile de muncă pentru șoferii de camion. Autoritățile din Germania au demarat o serie de acțiuni de control, iar la verificările din trafic opresc frecvent camioanele care lucrează pentru Amazon.

Prezenți la mai multe acțiuni de control BAG, jurnaliștii publicației germane Tagespiegel au realizat un reportaj prin care au încercat să clarifice această situație.

Pe 15 octombrie, pe A1, a fost oprit un camion cu însemnele Amazon pe prelata remorcii. Camionul era înmatriculat în Polonia, iar la volan se afla un șofer ucrainean, în vârstă de 55 de ani, fost soldat al URSS în Afganistan. Conform documentelor, nu mai fusese acasă de cel puțin o lună.

Conform legislației privind cabotajul, un camion înmatriculat într-o altă țară poate face trei transporturi naționale în Germania, după care trebuie să iasă din țară cu următorul transport.

Pentru gigantul din online, care doar cu platforma Amazon Web Services (AWS) a înregistrat o creștere de 29 de procente în cel de-al treilea trimestru (11.6 miliarde de dolari cifră de afaceri), digitalizarea traseelor de transport în Europa nu ar trebui să fie o problemă.

Însă, reprezentanții BAG au primit numeroase semnale că Amazon nu respectă legislația și verifică intens camioanele companiei în cadrul acțiunilor naționale de control. În cadrul acesto acțiuni, BAG a descoperit un camion care a făcut cel puțin 11 curse doar în Germania între centrele de logistică Amazon. O încălcare flagrantă a legislației privind cabotajul.

Începând din luna aprilie, BAG a avut peste 10 acțiuni de control la nivel național pentru depistarea cabotajului. De exemplu, la acțiunea din 26 și 27 octombrie au fost verificate 723 de camione, în 33 de puncte diferite. 139 efectuau curse în regim de cabotaj, 46 dintre aceste transporturi fiind ilegale.

VEZI ȘI: Șoferii de camion riscă amenzi dacă parchează în zona depozitului Amazon din Dortmund

Autoritățile din Germania au demarat ample acțiuni de control pentru depistarea cabotajului ilegal după ce numeroase companii locale au tras un semnal de alarmă spunând că nu pot face față unei concurențe ilegale. Iar transportatorii care lucrează pentru Amazon încalcă frecvent această legislației.

La solicitarea BAG, biroul de presă al Amazon Germania din München a dat și o declarație, prin care explică faptul că gigantul american “lucrează cu mai mulți parteneri în zona de logistică pentru a livra pachetele comandate de clienți. Conform contractului, partenerii noștri sunt obligați să respecte legislația în vigoare și ne asigurăm că sunt respectate valorile noastre și că aceștia pun accent pe salarii corecte, plăți ale asigurărilor sociale și un program de lucru decent și condiții bune pentru șoferi.“

La o simplă verificare a centrului logistic Amazon din Dortmund este clar că aceste prevederi nu sunt respectate.

40 de camioane, înmatriculate în Lituania și Letonia, așteaptă să intre pentru a încărca marfa. Nu există nicio toaletă sau alte facilități pentru șoferii care stau peste weekend aici. Șoferii mănâncă și dorm în mașină, iar după primele discuții este clar că toți sunt de cel puțin o lună pe drum. Un altul nu mai ajunsese acasă de trei luni.

Controlul care are ca scop verificarea perioadelor de repaus și odihnă confirmă acest lucru.

În plus, se încalcă și legislația privind petrecerea perioadei de odihnă săptămânală de cel puțin 45 de ore în camion. Și totul în fața centrului logistic Amazon, companie care afirmă că se asigură prin contract că partenerii respectă toate condițiile.

Într-un alt punct de control, pe drumul E40 între Aachen și Lüttich, o zonă de tranzit spre și dinspre Belgia, a fost oprit un camion înmatriculat în Lituania, care lucra pentru Amazon, condus de un șofer din Uzbekistan, care se afla pe drumuri, atenție (!), de 25 de săptămâni.

Un alt motiv pentru care Germania pledează pentru revenirea șoferilor în țara de origine o dată la 3 săptămâni. Totuși, această prevedere ar fi valabilă doar pentru țările din UE. Pentru ceilalți s-a descoperit o chichiță legislativă.

Astfel, șoferii din țări ale fostei Uniuni Sovietice, care lucrează în special pentru companii din Letonia și Estonia, prezintă la control un document prin care spun că știu care este legislația, dar că renunță de bună voie la acest drept.

La nivel global, vânzările Amazon au crescut cu 37% ajungând la o valoare de 96,1 miliarde de dolari. Profitul s-a triplat și a ajuns la un nivel record de 6,3 miliarde. Asta spre bucuria lui Jeff Bezos care spune că această criză a făcut ca ponderea comerțului online să crească spectaculos.

Codul de conduită pentru furnizorii Amazon se concentrează pe “salarii corecte, beneficii sociale, ore de lucru rezonabile și remunerare conform legislației europene.”

Dar, șoferii din Europa de Est zâmbesc amar când li se spune acest lucru.

Din aceeași categorie...

Back to top button