In Focus

Germania și Polonia au verificat legalitatea transporturilor de deșeuri

La începutul lunii octombrie, BAG și ITD au efectuat o acțiune de control a transporturilor de deșeuri la frontierele dintre Germania și Polonia.

Pe 1 și 2 octombrie, autoritățile germane și cele poloneze au derulat acțiuni de control comune a transporturilor de deșeuri, în șapte localități aflate la frontiera dintre Germania și Polonia.

Banner Infotrucker utilizare DBE 600 x 150

La controalele din zona poloneză s-au format echipe mixte formate din reprezentanți ai Inspectoratului în Transporturi (ITD – inspekcja transportu drogowego), Vămii și Poliției.

În partea germană au fost reprezentanți BAG, ai Poliției din landurile Brandenburg, Mecklenburg-Vorpommern, Brandenburg și Sachsen agenți vamali și reprezentanți ai unor asociații ecologice și specialiști în depozitarea și transportul deșeurilor.

În timpul acestei acțiuni de control au fost verificate 135 de vehicule care transportau deșeuri între cele două țări.

În 38 de cazuri s-au descoperit probleme legate de documentele de însoțire a transportului de deșeuri, de modul în care acestea erau transportate, modul în care erau asigurate, dar și probleme tehnice ale vehiculelor și probleme legate de neplata taxelor de drum. În total s-au întocmit 26 de procese verbale, șoferii și companiile respective având de plătit un cuantum total al amenzilor de aproape zece mii de euro.

VEZI ȘI: Camioanele și autocarele controlate pe drumurile din Germania

Acțiunea de control comună la punctele de frontieră dintre Germania și Polonia a fost un exercițiu util pentru ambele părți, acestea descoperind care sunt punctele care pot fi îmbunătățite și cum poate fi adaptat modul de lucru al funcționarilor pentru ca traficul să se desfășoare mai fluent, dar în același timp să fie mai ușor de verificat vehiculele care transportă deșeuri, substanțe periculoase sau alte tipuri de mărfuri care intră în această categorie.

Acțiunile de acest gen vor continua până la finalul anului și vor avea în vizor și alte tipuri de transport, iar autoritățile din Germania au spus că vor derula acțiuni similare și cu celelalte țări vecine.

Din aceeași categorie...

Back to top button