Germania: Taxele de drum vor crește de la 1 ianuarie 2023

Parlamentul german a aprobat astăzi creșterea tarifelor pentru taxele de drum din Germania începând de la 1 ianuarie 2023.
Conform proiectului, cele mai mari creșteri vor fi pentru camioanele Euro 5, între 20% și 40%, în funcție de tonaj și numărul de axe. De asemenea, camioanele Euro 6 de sub 12 tone ar urma să plătească și ele taxe de drum mai mari cu până la 25%. În cazul camioanelor grele Euro 6, taxele de drum vor fi mai mari cu 6-7%.
Noile taxe de drum din Germania vor aduce venituri mai mari la bugetul de stat: conform estimărilor, în perioada 2023-2027, încasările vor fi de 8,3 miliarde de euro anual. În 2021, germanii au încasat din taxele de drum aproximativ 7,6 miliarde de euro.
Germanii plănuiesc o reformă a taxelor de drum începând de la 1 ianuarie 2024, când taxele se vor plăti inclusiv de vehiculele de marfă de peste 3,5 tone, dar se va face și o diferențiere în funcție de emisiile de CO2. În prezent, taxele de drum sunt plătite doar de camioanele de peste 7,5 tone.
VEZI ȘI: Ministerul Transporturilor din Germania a prezentat prognozele de vânzări pentru camioane electrice
Cele trei partide germane de la guvernare doreau inițial această reformă chiar de la 1 ianuarie 2023, dar, până la urmă, au acceptat amânarea cu cel puțin un an, din cauza situației economice actuale.
Anul viitor, autoritățile din Germania vor trebui să ia și o decizie privind taxele de drum pentru camioanele CNG și LNG. În prezent, exceptarea de la plata taxelor de drum pentru camioanele alimentate cu gaz din fabrică este valabilă până la finalul anului 2023.