Legislatie

Ghid pentru utilizarea sistemului de facturare electronică RO e-Factura

ANAF a publicat astăzi Ghidul privind utilizarea Sistemului Național de facturare electronică RO e-Factura, creat în vederea punerii la dispoziţia operatorilor economici a unui serviciu electronic pentru emiterea și primirea facturilor.

Procesul de implementare va fi realizat în două etape. În prima etapă, în perioada 1 ianuarie 2024 – 30 iunie 2024, operatorii economici – persoane impozabile stabilite în România, indiferent dacă sunt sau nu înregistrate în scopuri de TVA, au obligaţia să raporteze în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura toate facturile emise în relaţia B2B și în relaţia cu instituţiile publice, altele decât cele efectuate în relaţia B2G, pentru care există obligaţia utilizării Ro e-Factura începând cu data de 1 iulie 2022.

De asemenea, operatorii economici persoane impozabile nestabilite, dar înregistrate în scopuri de TVA în România au obligaţia, începând cu 1 ianuarie 2024, să raporteze în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura toate facturile emise în relaţia B2B pentru livrări de bunuri și prestări de servicii care au locul livrării sau prestării în România.

Următoarele operaţiuni sunt exceptate de la obligaţia utilizării sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura:

  • livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Uniunii Europene de către furnizor sau de altă persoană în contul său;
  • livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Uniunii Europene de către cumpărătorul care nu este stabilit în România sau de altă persoană în contul său, cu excepţia bunurilor transportate de cumpărătorul însuși și care sunt folosite la echiparea ori alimentarea ambarcaţiunilor și a avioanelor de agrement sau a oricărui altui mijloc de transport de uz privat;
  • livrările intracomunitare de bunuri.

Facturarea electronică nu se aplică în situaţia prevăzută de art. 6 din OUG nr. 120/2021, cu modificările și completările ulterioare.

Furnizorii, persoane impozabile stabilite în România, pentru operaţiunile efectuate în relaţia B2B, persoane impozabile stabilite în România pentru operaţiunile efectuate în relaţia cu instituţii publice, altele decât cele efectuate în relaţia B2G, și persoane impozabile nestabilite, dar înregistrate în scopuri de TVA în România, sunt obligați să transmită facturile emise către destinatari conform prevederilor art. 319 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, cu excepţia situaţiei în care atât furnizorul/prestatorul, cât și destinatarul sunt înregistraţi în Registrul RO e-Factura.

VEZI ȘI: Ce este sistemul e-Sigiliu și cum va funcționa

Termenul-limită pentru transmiterea facturilor emise, pentru livrările de bunuri și prestările de servicii care au locul livrării sau prestării în România, în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura este de 5 zile lucrătoare de la data emiterii facturii, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data-limită prevăzută pentru emiterea facturii la art.319 alin.(16) din Codul fiscal.

Nerespectarea termenului limită pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura constituie contravenţie și se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mari, definiţi potrivit legii, cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii, definiţi potrivit legii, și cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum și pentru persoanele fizice.

Prin excepţie, în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2024, nerespectarea termenului limită pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura nu se sancţionează.

Din aceeași categorie...

Back to top button