Girteka deschide o filială în Kazahstan, pentru a atrage șoferi din Asia

Gigantul lituanian Girteka a anunțat la finalul săptămânii trecute deschiderea unei noi filiale, în Kazahstan, pentru a recruta șoferi din Asia.
Girteka găsește tot mai greu șoferi pentru flota sa imensă, de peste 9.000 de camioane. De aceea, grupul a decis să își extindă activitățile în afara Europei, mai precis în Asia Centrală.
Noua filială Girteka din Kazahstan va avea sediul la Almaty, foarte aproape de granițele cu Kârgâzstan și China. Principalul său obiectiv va fi de a atrage șoferi pe care să-i pregătească pentru a lucra apoi în Europa.
”Criza de șoferi de camion a devenit una globală, afectând nu doar Europa, ci întreaga lume. Doar în Europa este un deficit de 400-450 de mii de șoferi profesioniști. Nu există o soluție simplă la această problemă, mai ales că mulți șoferi se vor pensiona în curând, iar profesia nu este atrăgătoare pentru tânăra generație. În acest context, Kazakhstanul este o rază de speranță că există un viitor pentru această meserie”, a declarat Mindaugas Paulauskas, CEO al Girteka Transport.
VEZI ȘI: Scania a început să asambleze camioane în Kazahstan
Noua filială din Almaty va recruta șoferi de camion, îi va pregăti pentru muncă și îi va trimite în mod periodic la instruire de perfecționare. Este de așteptat ca noua măsură să accelereze afluxul de șoferi din Kazahstan și chiar Kârgâzstan în cursele europene ale Girteka.
De asemenea, compania admite că șoferii din Asia vor deveni mai prezenți în flota sa. În prezent, Girteka dispune de aproximativ 3.000 de șoferi din Asia Centrală, Filipine și chiar India.