Camioane noi DAF de la TH Trucks - gamă completă de camioane diesel și electrice pentru orice aplicație de transport
Noutati Auto

Gumball 3000. Road trip-ul excentricilor bogați

Renault Trucks - Noile game T, C, K, D 2025

Ediția din acest an a celebrei curse Gumball 3000 a ajuns pe meleaguri mioritice, Bucureștiul fiind punctul final al road trip-ului în lungime de 3.000 mile al cărui start a fost dat din Dublin.

Și, pentru că am văzut ce nebunie a creat venirea Gumball 3000, ne-am gândit că n-ar fi rău să știți câte ceva despre această cursă a bogaților. În primul rând trebuie să știți că Gumball 3000 nu este o întrecere automobilistică ci o experiență a condusului. Este aventura spre care tindem cu toții, un #roadtrip care se implică în spectacolul comunicării globale.

infotrucker

Bazele Gumball 3000 au fost puse în 1999 de către antreprenorul englez Maximillion Cooper, a cărui viziune a fost să creeze o marcă a unui stil de viață aspirațional care combină automobilele, arta și cultura populară.

Astfel, în fiecare an, Gumball 3000 Entertainment Ltd. organizează un road trip cu primele 100 cele mai populare supercar-uri din lume, pe distanța a 3.000 de mile parcurse în șapte zile, în program fiind incluse și o serie de evenimente publice sau private găzduite de orașele unde caravana Gumball 3000 se oprește. Orașele de pe traseul Gumball 3000 atrag în general un public numeros, acesta fiind singurul moment în care mașinile participante sunt expuse static și unde fanii pot interacționa cu ele.

Esența Gumball 3000 este pasiunea pentru călătorie, împărtășită și creată de participanții săi pe parcursul celor 3.000 mile. Evenimentul atrage un grup eclectic de oameni din peste 30 de națiuni care împărtășesc mai degrabă o dragoste comună pentru emoția expediției, decât a destinației.

În ceea ce privește marketing-ul, Gumball 3000 are un impact incredibil, în mod special prin intermediul cheii demografice a “Generației Mileniale” care este greu de atins prin eforturile tradiționale de marketing. Gumball 3000 oferă partenerilor o platformă unică și autentică de promovare cu o largă audiență relevantă și în același timp dinamică, interesantă și cool.

Performanțele în media
Gumball 3000 este televizat în peste 100 de țări pe principalele rețele de televiziune precum E!, MTV, NTV și BBC. Din punct de vedere al prezenței în mediile sociale, Gumball 3000 are peste 150 de milioane de fani în toată lumea. Canalul oficial de YouTube alături de cel al partenerilor însumează peste 60 milioane de vizualizări iar această cifră este în continuă creștere.

Nu în ultimul rând, website-ul oficial al evenimentului gumball3000.com are peste 70 milioane de vizitatori unici în lună în care caravana se pune în mișcare și 5 milioane în fiecare lună fără road-trip.

VEZI ȘI: Peste 50 de utilaje în cadrul Bergerat Monnoyeur Open Days

Este singurul show în cadrul MTV care are au o reprezenție în cadrul VMA. Nici în presa scrisă Gumball 3000 nu stă rău deloc. Evenimentul a fost pe coperta revistelor GQ, Esquire, Car, Evo, Rolling Stone, Men’s Vogue, FHM precum și în fiecare publicație relevantă din lume.

De la Dublin la Bucharest
A 18-a ediție Gumball 3000 s-a desfășurat pe traseul Dublin – București, având drept scop construirea unei relații cu oficialii orașelor pentru a crea un rezultat pozitiv atât prin notorietatea evenimentului, cât și prin turism local și a comerț. În cursa din acest an au luat startul 100 de mașini care au parcurs traseul Edinburgh, London, Europa Park, Praga, Budapesta, punctul final fiind Bucureștiul.

La partea de acomodare, Gumball 3000 include cele mai bune hoteluri și locuri făcând evenimentul de neuitat pentru participanți, public și pentru fiecare oraș vizitat. Ruta din acest an a dus mașinile participante prin mai multe stații de alimentare Shell oferind oportunități de promovare pe piețe precum cea britanică sau maghiară.

În pofida faptului că are mulți fani, inclusiv în România, Gumball 3000 are și mulți contestatari, majoritatea dintre aceștia nefiind de acord cu modul în care această manifestare se desfășoară, plecând de la modul în care arată mașinile, până la comportamentul participanților și terminând cu scopul acesteia.

 

Din aceeași categorie...

Back to top button