Anvelope

Hankook extinde gama de anvelope de camion SmartFlex

Hankook extinde gama de anvelope pentru camioane SmartFlex cu modelele AH51 și DH51, cu o reducere semnificativă a rezistenței la rulare și a costului pe kilometru, precum și alte îmbunătățiri ale performanțelor.

Gama Hankook SmartFlex acoperă o gamă largă de aplicații, de la transport regional la distribuție urbană. Noile anvelope extind gama de utilizări posibile la transporturile pe distanțe lungi.

Hankook extinde gama de anvelope de camion SmartFlex

Noile modele SmartFlex AH51 (pentru axa de direcție) și SmartFlex DH51 (pentru axa motrică) oferă un kilometraj îmbunătățit cu 15%, respectiv 20%, față de generația precedentă.

Primele 6 dimensiuni vor fi disponibile pe piața europeană din noiembrie 2021. Printre noutăți se numără tehnologii pentru banda de rulare, inclusiv o tehnologie de autoregenerare. De asemenea, anvelopele dispun acum de certificare 3PMSF, pentru folosire pe întreaga durată a anului.

Rezistența la rulare este mai mică cu 10%, contribuind la reducerea consumului. Ca toate anvelopele moderne Hankook, noile modele pot fi recanelate și reșapate, prelungit durata de viață cu până la 250%.

În dezvoltarea ambelor anvelope, inginerii au utilizat conceptul Hankook SmartLife, care se concentrează pe sustenabilitate. Astfel, anvelopele vor oferi mereu cele mai bune performanțe posibile, de la primii până la ultimii milimetri.

VEZI ȘI: Prim contact cu noua generație DAF

Anvelopele AH51 și DH51 dispun de noi compuși pentru calea de rulare și flancuri, care îmbunătățesc eficiența. De asemenea, rezistența totală a carcaselor a fost îmbunătățită față de modelele precedente.

Tehnologia IMS (Innovative Mixing System) asigură o distribuție egală a particulelor de carbon negru și a moleculelor de cauciuc în compuși, în combinație cu extinderea timpilor de mixare la temperaturi reduse. Astfel, anvelopele generează mai puțină căldură în timpul operării.

Tehnologia de design SCCT (Stiffness Control Contour Theory) echilibrează distribuția presiunii interne, rezultând o carcasă de anvelopă mai stabilă și mai durabilă.

Canelurile se autoregenerează la o uzură cuprinsă între 40% și 70%. De asemenea, așa-numitele ”caneluri ascunse” apar după o uzură de 70%, asigurând o tracțiune optimă până la uzura completă.

Din aceeași categorie...

Back to top button