
Renault Trucks a publicat o hartă interactivă actualizată a stațiilor de încărcare pentru camioane electrice din Europa, demonstrând că transportul rutier fără emisii devine o realitate.
Renault Trucks a făcut un nou pas în sprijinul tranziției energetice din transportul rutier, publicând o hartă interactivă gratuită, care listează stațiile publice de încărcare pentru camioane electrice din Europa.
Instrumentul oferă o imagine clară și actualizată a rețelei existente și în dezvoltare, demonstrând că transportul fără emisii nu mai este o promisiune, ci o realitate operațională.
Potrivit datelor actualizate la 30 septembrie 2025, harta Renault Trucks listează aproape 500 de stații de încărcare publice dedicate sau compatibile cu vehiculele grele. Dintre acestea, 191 sunt complet operaționale, 157 sunt compatibile cu camioane, iar 135 sunt în curs de construcție sau planificare.
Aceste puncte de încărcare acoperă deja principalele axe de transport din Europa.
Pe coridorul Marea Nordului – Baltică (Amsterdam – Varșovia, 1.200 km) sunt înregistrate 13 stații dedicate camioanelor electrice, dintre care 7 în construcție, iar pe coridorul Rin-Alpi (Rotterdam – Genova, 1.240 km) se află 13 stații, din care 3 în dezvoltare.
Stațiile sunt amplasate strategic astfel încât șoferii să poată încărca vehiculul în timpul pauzelor legale, fără a afecta productivitatea.
Stațiile de încărcare MCS vor reduce timpul de staționare la câteva minute
Renault Trucks anticipează că stațiile de încărcare MCS (megawați) vor permite, în viitorul apropiat, alimentarea camioanelor electrice în doar câteva zeci de minute, transformând complet logistica rutelor pe distanțe lungi.
Pentru ca electromobilitatea să devină o soluție viabilă și durabilă, accelerarea dezvoltării infrastructurii publice de încărcare rămâne o prioritate.
În acest sens, Volvo Group, din care face parte Renault Trucks, contribuie activ la extinderea rețelei europene prin joint venture-ul Milence, creat împreună cu parteneri pentru dezvoltarea unei rețele pan-europene de încărcare de mare putere dedicate camioanelor și autocarelor.
Renault Trucks, lider în electrificarea transportului rutier
Producătorul francez oferă în prezent cea mai completă gamă de vehicule comerciale electrice din Europa, de la Trafic E-Tech, până la versiunile grele de 44 de tone – T E-Tech și C E-Tech, destinate transportului pe distanțe lungi și aplicațiilor din construcții.
Conform datelor publicate de Consiliului Internațional pentru Transporturi Curate (ICCT), Renault Trucks ocupă locul al doilea în clasamentul vânzărilor de camioane electrice din Europa, imediat după Volvo Trucks.
















