HVO: Cât de departe poate merge „dieselul regenerabil” în decarbonizarea transportului rutier?

HVO, alternativa rapidă la diesel, promite reduceri majore de CO2 fără investiții suplimentare. Află dacă „dieselul regenerabil” este viitorul transportului rutier și cât de sustenabilă este această soluție.

HVO, cunoscut și ca „diesel regenerabil”, a trecut în mai puțin de douăzeci de ani de la stadiul experimental la o opțiune reală pentru transportul rutier greu.

Tot mai mulți producători și transportatori îl aleg ca soluție rapidă pentru reducerea emisiilor, fără să fie nevoie de investiții în vehicule noi sau în infrastructură. Întrebarea este cât de mult poate fi extins acest model, ținând cont de potențialul său și de limitele structurale.

HVO este un biocombustibil produs din uleiuri vegetale, grăsimi animale, uleiuri uzate sau reziduuri agricole. Are o compoziție chimică foarte apropiată de cea a motorinei convenționale, ceea ce înseamnă că poate fi folosit în orice motor diesel existent, chiar și în proporție de 100%, fără modificări tehnice.

În practică, un transportator poate alimenta direct cu HVO și reduce semnificativ emisiile, fără întreruperi în activitate.

Unul dintre punctele sale forte este flexibilitatea materiilor prime. Spre deosebire de biodiesel, HVO depinde mai puțin de culturile alimentare și tolerează mai bine variațiile de calitate ale resurselor. Asta îl face mai stabil și mai puțin controversat în ceea ce privește impactul asupra producției agricole.

Impactul climatic al HVO depinde de materia primă

Impactul real asupra mediului variază considerabil în funcție de sursa materiilor prime. Deși emisiile de la țeava de eșapament sunt considerate neutre, analiza pe întregul ciclu de viață arată diferențe importante.

HVO produs din rapiță reduce emisiile cu aproximativ 25%, în timp ce variantele obținute din uleiuri sau grăsimi reziduale pot ajunge la reduceri de până la 90%.

Riscurile apar când producția se bazează pe ulei de palmier sau pe culturi asociate cu defrișări. În astfel de situații, amprenta de carbon poate fi chiar mai mare decât în cazul motorinei clasice. Pentru a preveni aceste efecte, Uniunea Europeană pregătește reguli stricte prin noul Regulament privind Deforestarea, care va interzice HVO obținut din ulei de palmier.

În acest cadru, transparența devine crucială. Există deja suspiciuni legate de utilizarea unor materii prime neconforme, iar lanțurile de aprovizionare vor fi supuse unui control mai riguros.

HVO devine tot mai disponibil

Producția globală de HVO a crescut rapid de la lansarea comercială din 2007. Statele Unite produc în jur de 11 miliarde de litri pe an, Uniunea Europeană aproximativ 4 miliarde, iar China 1,4 miliarde.

Țările scandinave și cele din Benelux conduc în utilizarea HVO100, iar Germania își accelerează adoptarea. În paralel, companiile petroliere își transformă rafinăriile pentru a integra producția de HVO.

ENI distribuie deja în Italia sub marca HVOlution, iar în SUA, jucători precum Diamond Green Diesel, Marathon, Phillips 66 și HollyFrontier își extind capacitățile. Estimările arată că Statele Unite ar putea atinge 22 de miliarde de litri anual până la finalul lui 2025.

Și în Europa Centrală apar mișcări semnificative: la începutul anului, MOL a anunțat că a testat cu succes producția de HVO și SAF la rafinăria Slovnaft din Bratislava.

Limitări: costuri și lipsa materiilor prime

Producția acestui combustibil alternativ rămâne costisitoare, cu un preț cu 10–15% peste cel al motorinei clasice. În țările unde cererea crește rapid, diferența este acoperită prin subvenții și stimulente menite să susțină tranziția.

Problema majoră nu ține însă doar de costuri, ci de accesul la materii prime sustenabile. Reziduurile, cele mai eficiente pentru reducerea emisiilor, sunt deja intens folosite. Estimările IEA indică o posibilă criză a resurselor în bioindustrie până în 2027, pe fondul cererii globale tot mai mari.

Are viitor în transportul rutier?

Compatibilitatea totală cu motoarele diesel face din HVO o opțiune practică pentru reducerea rapidă a emisiilor. Spre deosebire de soluții precum electrificarea, hidrogenul sau gazul, care cer investiții considerabile în vehicule și infrastructură, HVO permite o tranziție fără modificări majore, ceea ce îl face atractiv pentru operatorii care nu pot susține schimbări bruște.

Totuși, disponibilitatea limitată și costurile mari îi restrâng aplicabilitatea. Chiar și în scenariile cele mai favorabile, HVO nu poate satisface întreaga cerere din transportul rutier greu. Pe termen lung, electrificarea și hidrogenul rămân direcțiile dominante pentru decarbonizare.

Cu toate acestea, are un rol clar. Pentru unele flote, poate fi o soluție permanentă. Pentru altele, un combustibil de tranziție. În ambele cazuri, este o alternativă rapidă la motorina convențională într-un sector care are nevoie urgentă de opțiuni viabile pentru reducerea emisiilor.