Hyundai a făcut publice primele schițe ale noului model H350

Hyundai Motor Co., cel mai mare constructor auto din Coreea de Sud, a făcut publice primele schițe cu noua utilitară H350, chiar înainte de prezentarea în premieră mondială în cadrul salonului dedicat vehiculelor comerciale IAA 2014 de la Hanovra.

Modelul dispune de o platformă flexibilă, fiind disponibil în trei variante de caroserii – furgon, camionetă cu platformă coborâtă și mini-bus pentru transport persoane – şi este menit să consolideze prezenţa mărcii pe segmentul vehiculelor comerciale uşoare şi să atragă noi categorii de clienţi în Europa. Designul noului H350 este practic, eficient, dar în acelaşi timp atractiv şi uşor de remarcat. Amintind de gama de autoturisme ale mărcii, H350 dispune de o grilă hexagonală integrată în bară frontală şi flancată de farurile stilizate, care sunt completate de luminile de zi, cu tehnologie LED. Bandourile laterale se prelungesc pe flancuri spre partea posterioară, segmentând zonele de marfă ale vehiculului şi încorporând uşa laterală culisantă practică.

Hyundai a făcut publice primele schițe ale noului model H350

Hyundai a făcut publice primele schițe ale noului model H350

Noul H350 oferă o capacitate de stocare superioară, până la 1,4 tone sarcină utilă şi 2,5 tone capacitate de remorcare. Noul vehicul comercial ce consolidează oferta de vehicule comerciale Hyundai în Europa va fi produs de unul dintre partenerii pe termen lung ai Hyundai Motor Company, specializat în producţia de utilitare, Karsan Otomotiv Sanayil ve Ticaret A.S, cu sediul în Turcia.

Prezentarea în premieră mondială a noului H350 se va desfăşura în cadrul conferinţei de presă Hyundai Motor de la Salonul IAA 2014, destinat vehiculelor utilitare. De asemenea, Hyundai Motor va expune modelul H350 şi în cadrul Salonului Auto de la Paris 2014.

Follow #infotrucker

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.