CamioaneIAASustenabilitate

IAA 2022: Scania introduce două noi motoare pe biogaz, de 420 și 460 CP

Scania introduce la IAA 2022 două noi motoare pentru camioane alimentate cu biogaz, de 420 și 460 CP, adecvate pentru numeroase aplicații, inclusiv transport pe distanțe lungi.

Scania continuă să își extindă și îmbunătățească oferta de biogaz pentru camioane grele, prin introducerea a două noi motoare de 13 litri. Cu nume de cod OC13 103 și OC13 104, aceastea oferă 420 CP, respectiv 460 CP.

IAA 2022: Scania introduce două noi motoare pe biogaz, de 420 și 460 CP

Interesul pentru biometan produs local pentru camioane crește rapid, această tehnologie putând reduce emisiile de CO2 cu până la 90%. Noile soluții Scania pentru biogaz oferă atât motoare mai puternice, cât și rezervoare care oferă autonomii mai mari decât până acum, atât în versiunea comprimată, cât și lichefiată.

”Combinațiile de cap tractor cu semiremorcă de 40 de tone pot avea acum autonomii de până la 1.400 km cu un plin de biometan lichefiat”, a declarat Stefan Dorski, șeful Scania Trucks.

VEZI ȘI: Test Scania 460 R Super: Eficiență la superlativ

Noile motoare sunt bazate pe renumitul motor Scania de 13 litri alimentat cu gaz, oferit de câțiva ani. Acesta are acum versiuni cu putere mai mare (420 CP, respectiv 460 CP la 1.900 rpm), dar a fost pregătit și pentru viitoarele cerințe legale.

Motoarele vor fi cuplate cu cea mai nouă cutie de viteze Scania Opticruise G25, care oferă schimburi de trepte mai rapide și mai line. Cuplul maxim (2.100, respectiv 2.300 Nm în intervalul 1000-1300 rpm), este foarte apropiat de cel al versiunile echivalente diesel, cea mai mare diferență în operare fiind silențiozitatea. Noile motoare pot fi comandate din Q3 2023. Mai multe date tehnice pot fi găsite aici.

Din aceeași categorie...

Back to top button