Îmbunătățiri din partea Volvo Trucks pentru motoarele diesel D11 și D13

Îmbunătățiri din partea Volvo Trucks pentru motoarele diesel D11 și D13
Volvo Trucks a anunțat o serie de îmbunătățiri pentru motoarele diesel D11 și D13 utlizate pe camioanele Volvo FH, FM și FMX.

Noile motorizări propuse de constructorul suedez respectă normele de poluare Euro 6 Step D și promit și o serie de îmbunătățiri în dreptul consumului de carburant.

Îmbunătățiri din partea Volvo Trucks pentru motoarele diesel D11 și D13

„Întodeauna încercăm să identificăm noi metode pentru a reduce consumul de carburant al camioanelor noastre. De această dată, câteva mici modificări generează un consum redus fără ca motoarele să sufere la nivelul performanță sau productivitate”, a decalrat Claes Nilsson, președintele Volvo Trucks.

După cum știți, noul standard Euro 6 Step D impune și o serie de teste în trafic real, motivul principal pentru care Volvo Trucks a operat noile modificări.

Producătorul de camioane spune că pe lista modificărilor se află un software de management nou și un sistem revizuit de tratare a gazelor de evacuare.

VEZI ȘI: Crăciunul vine la tine cu noul camion MAN Christmas

Motorul D13 folosește uleiul VDS-5 cu vâscozitate redusă, iar cu ajutorul unor inele noi, frecările interne sunt reduse considerabil. Astfel, motorul de 500 de cai putere vine cu același raport de compresie cu cel al motoarelor de 460 CP sau 420 CP.

Îmbunătățiri din partea Volvo Trucks pentru motoarele diesel D11 și D13

Prin intermediul sistemului I-See, navigația trimite informații către cutia de viteze, iar aceasta va selecta raportul potrivit pentru următorul sector de drum. Tot același sistem va fi utlizat și de tehnologia care operează funcția de coasting.

„Aceste îmbunătățiri îi vor ajuta pe clienții noștri să rămână în top, în timp ce emisiile de carbon și consumul de carburant al camioanelor Volvo FH, FM și FMX se reduc”, a declarat același Claes Nilsson.

Follow #infotrucker