În 2015, vânzările MHS Truck & Bus Group au crescut cu 30%

În 2015, vânzările MHS Truck & Bus Group au crescut cu 30%

Anul 2015 a fost unul de creştere pentru toate afacerile MHS Holding care cuprinde MHS Truck & Bus Group România, Automobile Bavaria Group România şi Schmidt Gruppe Deutschland.

MHS Truck & Bus Group România a înregistrat o creştere în vânzări de 30% şi o cifră de afaceri consolidată de 104 milioane euro. Produsele premium MAN, deosebit de fiabile şi economice, câştigatoare pentru al 4-lea an consecutiv ale premiului TŰV, alături de o echipă bine pregătită, orientată către nevoile clienţilor, au contribuit la creşterea cu 30% a vânzărilor MHS Truck & Bus Group, în 2015, faţă de anul precedent. Totodată, MHS Truck & Bus Group a înregistrat o cifră de afaceri consolidată de 104 milioane euro.

Cea mai mare creştere în vânzări s-a remarcat în segmentul autotractoarelor. Opt flote de peste 20 unităţi fiecare au fost livrate către clienţi în 2015, cel mai solicitat model fiind MAN TGX.

În 2015, vânzările MHS Truck & Bus Group au crescut cu 30%

Anul trecut a fost unul bun și pentru activitatea de After Sales a MHS Truck & Bus Group, fiind înregistrate o creştere de 12% a vânzărilor de piese de schimb , respectiv de 10% a numărului de ore de manoperă de service facturate. De asemenea a crescut şi vânzarea serviciilor de telematică.

Consolidarea operaţiunilor
Pentru a ţine pasul cu cerinţele tot mai mari ale pieţei de vehicule comerciale din România, MHS Truck & Bus Group a regândit structura operaţiunilor sale. Începând cu iulie 2015, reţeaua de service MAN a fost reunită într-o singură companie, MHS Truck Service, care deţine opt locaţii în ţară: Bucureşti – Militari & Otopeni, Braşov, Cluj, Sibiu, Constanţa, Timişoara şi Bacău. În acest fel, clienţii beneficiază de condiţii contractuale unitare şi procese de lucru simplificate, în toate aceste locaţii. În plus, clienţii nostri beneficiază de asistenţă service si prin cei cinci parteneri de service ai grupului din Iaşi, Piatra Neamţ, Slatina, Baia Mare şi Oradea.

VEZI ȘI: MHS Truck Service – noua denumire a retelei de service MHS Trucks & Bus

Operaţiunile de import, se desfăşoara, ca şi până acum, prin compania MHS Truck & Bus, importatorul şi distribuitorul general al vehiculelor comerciale MAN în România.

Pregătire profesională
Una dintre priorităţile MHS Truck & Bus Group este asigurarea unui grad cât mai înalt al calităţii serviciilor oferite clienţilor. MHS Truck & Bus Group organizeză în mod constant cursuri de specializare pentru tehnicienii de service MAN din România, utilizând avantajul celor două centre de perfecţionare din Bucureşti şi Sibiu, dotate şi organizate la cel mai înalt nivel tehnologic. Cursurile se organizează conform conceptelor MAN Academy şi standardelor MAN, fiind disponibile atât pentru personalul de vânzări cât şi pentru personalul de After Sales.

Centrele de training oferă servicii ProfiDrive pentru toţi clienţii, asigurând şoferilor acestora cursuri în vederea însuşirii unui mod de condus economic şi eficient. În 2015, numărul trainerilor MAN ProfiDrive a fost dublat, răspunzând cererii în creştere a pieţei.

VEZI ȘI: Milos Vujanovic este noul CEO al MHS Truck & Bus

Departamentul de training al MHS Truck & Bus Group a dezvoltat un program de instruire pentru tineri, oferindu-le posibilitatea de a primi cea mai bună pregătire în cadrul unui sistem atractiv de Internship. Bazele programului au fost puse acum patru ani şi oferă posibilitatea cursanţilor de a deveni specialişti în domenile mecanică, electrică, tinichigerie şi vopsitorie.

Perspective pentru 2016
MHS Truck & Bus Group prognozează pentru 2016 o creştere cu 10% a vânzărilor de camioane noi, precum şi a cifrei de afaceri consolidate.

[pullquote align=”full” cite=”Miloš Vujanović, CEO al MHS Truck & Bus Group” link=”” color=”#ff0000″ class=”” size=”14″]Anul acesta ne vom concentra atenţia, în principal pe menţinerea calităţii serviciilor de After Sales, pe care le oferim clienţilor noştri prin reţeaua MHS Truck Service. Acest lucru include atât activităţile de service din fiecare locaţie MHS Truck & Bus Group, cât şi serviciile MAN Solutions, disponibile pentru România, precum MAN TeleMatics, MAN ProfiDrive Training, Mobile 24h service. Satisfacţia şi încrederea clienţilor noştri ne va oferi în 2016 baza dezvoltării activităţii noastre. Vom îmbunătăţii conceptul de Customer Relationship Management pentru a răspunde în mod oportun şi eficient aşteptărilor clienţilor noştri.[/pullquote]

MHS Truck & Bus Group România este importatorul general MAN în România. Deţine opt centre proprii de competenţă pentru vehicule comerciale MAN. Este cel mai mare şi mai performant importator MAN din Europa Centrală şi de Sud-Est. Asigură locuri de muncă pentru 355 de angajaţi şi are o cifră anuală de afaceri de 104 milioane euro. Mai multe informații despre companie găsiți pe – man.ro

Descarcă revista online infoTrucker – https://www.infotrucker.ro/wp-content/uploads/2015/10/infotrucker_octombrie2015.pdf sau intră pe ISSUU

Urmărește #infotrucker pe Facebook, Instagram, Twitter, YouTube

 

Follow #infotrucker