Știri

În primele 3 trimestre din 2019 s-a transportat mai multă marfă în Germania

Biroul federal pentru transportul de mǎrfuri din Germania (BAG) a prezentat cifrele referitoare la taxa de drum pentru primele trei trimestre din 2019.

După primele trei trimestre din 2019, flotele cu camioane de peste 7.5 tone au parcurs un total de 30.9 miliarde de kilometri pe rețeaua de drumuri federale supuse taxării, din care 25 de miliarde au fost parcurși exclusiv pe autostrăzi.

Comparativ cu aceeași perioadă din 2018, distanța totală parcursă este cu 12.1% mai mare.

Conform cifrelor BAG, din 2009 s-a înregistrat o creștere constantă a distanței parcurse de camioane pe drumurile supuse taxării din Germania. În acel an, distanța totală parcursă a fost de 18.2 miliarde de kilometri.

Taxa de drum a fost impusă începând cu data de 1 iulie 2018 pe toate drumurile naționale. Dacă se iau în calcul doar kilometri parcurși pe autostrăzi, atunci creșterea față de 2018 este de doar 1%.

VEZI ȘI: Poliția germană înțelege situația legată de locurile de parcare, dar trebuie să intervină atunci când este nevoie

Dacă numărul de kilometri este împărțit pe țara de proveniență a camioanelor atunci avem următorul clasament: Germania 59.4%, Polonia 16%, Cehia 3.6%, România 3.3% și Olanda 2.6%. Restul de 15.1 procente sunt împărțite între camioanele înmatriculate în alte țări.

Din aceeași categorie...

Back to top button