Având în vedere că a sosit sezonul rece, vă readucem aminte că, în România, anvelopele de iarnă sunt obligaorii dacă circulați pe drumurile cu zăpadă, gheaţă sau polei.
Șoferii care circulă pe drumuri cu zăpadă, gheață sau polei trebuie să aibă montate la mașină anvelope de iarnă. Cei care circulă fără anvelope de iarnă pot primi amenzi de până la 2.900 de lei.
Legislația privind obligativitatea utilizării anvelopelor de iarnă pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei a intrat în vigoare în 2011.
Chiar dacă drumul este uscat, se pot întâlni porţiuni unde există risc de formare a poleiului, de aceea este bine să nu conduceți, chiar și pe distanţe scurte, dacă vehiculul nu este echipat cu anvelope de iarnă.
Anvelopele de iarnă sunt ușor de indentificat, datorită prezenței pe flanc a marcajului M și S, sub forma: „M+S”, „M. S.”, „M S” sau „M & S”, fără a include în această categorie anvelopele ,,all-seasons”. Anvelopele cu ținte nu sunt legale.
Prevederile legale în vigoare interzic circulaţia vehiculelor pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, dacă acestea nu sunt dotate cu anvelope de iarnă. Atenție, legislația nu face referire la o anumită perioadă a anului!
VEZI ȘI: În primele trei trimestre din 2019 s-a transportat mai multă în Germania
Astfel, se sancționează conducerea unui vehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei dacă acesta nu este dotat cu anvelope de iarnă.
De asemenea, vehiculele cu greutatea de peste 3.5 tone sau cele pentru transport persoane (peste 9 locuri) este obligatoriu să fie echipate cu anvelopele de iarnă M + S pentru axa motrică. În plus, acestea trebuie să aibă lanțuri antiderapante, lopată și nisip.
Amenda pentru fapta menţionată este prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni (de la 9 la 20 puncte-amendă, respectiv între 1.305 şi 2.900 de lei) și se va reține certificatul de înmatriculare/înregistrare al autoturismului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.