Sancționat pentru încălcarea normelor de cabotaj în Germania
Încălcarea normelor de cabotaj în Germania poate atrage după sine amenzi mari pentru transportator.
Luni, 3 iulie, poliția germană a oprit pentru control pe autostrada A71 un transportor auto aparținând unui transportator lituanian. Acesta era încărcat cu opt automobile noi ce trebuiau transportate, în Germania, de la Sülzetal la Nürtingen.
Ceea ce compania de transport a ignorat complet au fost normele de cabotaj aplicabile. Șoferul ucrainean în vârstă de 34 de ani nu a putut prezenta nicio dovadă relevantă.
VEZI ȘI: Camioanele din România, locul 3 la cabotaj în UE
În urma verificării tahografului camionului, ofițerii de poliție au constatat că transportatorul lituanian efectuase operațiuni de transport exclusiv în Germania timp de peste 15 zile.
Cele constatate au pus capăt călătoriei, iar transportatorul lituanian a trebuit să plătească o amendă garanție de 2.625 de euro.
















