Informații despre centrul de testare și tehnologie de la Immendingen

Informații despre centrul de testare și tehnologie de la Immendingen

Immendingen este locul în care Mercedes-Benz Cars își consolidează testarea la nivel mondial a vehiculelor, inclusiv dezvoltarea sistemelor alterntive de propulsie cum ar fi hibrizi și vehicule electrice, produse sub brandul EQ.

Situat în Baden-Württemberg, la 130 de kilometri la sud de Stuttgart și la 40 de kilometri la nord de Radolfzell, Centrul de Testare și Tehnologie Immendingen a fost deschis oficial în septembrie 2018, după un timp de construcție de aproximativ trei ani și jumătate.

Aproximativ 300 de angajați lucrează în prezent în cadrul Centrul de Testare și Tehnologie Immendingen, unde producătorul german testează printre altele și istemele de asistență viitoare și funcțiile automate de conducere.

De altfel, aproximativ 250 de angajați lucrează la mai mult de 30 de teste diferite care simulează diferite condiții de conducere.

Un accent special este pus pe cele patru domenii strategice pentru viitor, Conectat, Autonom, Partajat și Electric. Daimler le-a grupat sub acronimul CASE.

VEZI ȘI:  Transportatori elvețieni prinși că au încălcat sistematic legea cabotajului în Elveția

„Vehiculele de înaltă tehnologie necesită testare de înaltă tehnologie. Centrul nostru de testare și tehnologie din Immendingen are numeroase facilități pentru testarea și perfecționarea noilor tehnologii, inclusiv a sistemelor alternative de propulsie și a sistemelor de asistență la conducere”, spune Markus Schäfer, membru al Consiliului de administrație al Daimler AG, responsabil pentru Group Research & Mercedes-Benz Cars Development.

Câteva date interesante cu privire la Centrul de testare și tehnologie de la Immendingen:

  • Peste 30 de rute de testare și trasee diferite pe o suprafață de 250 de hectare.
  • Zone care includ dezvoltarea sistemelor alternative de propulsie și a sistemelor de conducere autonomă.
  • Lugimea totală a rutelor de test cu o lungime de 68 de kilometri (asfalt și macadam).
  • Trei ani și jumătate au durat construcțiile, iar investițiile au ajuns la peste 200 de milioane de euro.
  • Măsuri extinse de conservare a naturii, inclusiv construcția unui coridor pentru animale sălbatice.
  • Reducerea densității traficului rutier datorită relocării traseului de testare a rezistenței vehiculelor.

Follow #infotrucker

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.