INFOTRAFIC: Situația traficului în această dimineață

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în această dimineață (ora 6:30), se circulă normal pe majoritatea drumurilor naţionale şi pe autostrăzi, neexistând probleme deosebite de fluenţă a traficului rutier pe niciuna dintre arterele importante din ţară. De menţionat că nu sunt anunţate drumuri naţionale cu circulaţia blocată sau îngreunată ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile ori a influenței altor factori (cu excepția lucrărilor din carosabil, care sunt prezentate detaliat pe pagina de internet a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, la secțiunea „Situația drumurilor naționale”).

Cu toate acestea, pentru siguranţa lor şi a partenerilor de trafic, conducătorii auto trebuie:

INFOTRAFIC: Situația traficului în această dimineață

• să circule cu viteză redusă, adaptată permanent în funcție de distanța de vizibilitate și de starea suprafeţei carosabile, mai ales în apropierea trecerilor de pietoni;
• să nu bruscheze comenzile autovehiculului;
• să mărească distanţa, în mers, între vehicule;
• să folosească frâna de motor atunci când rulează pe suprafeţe alunecoase și luminile de întâlnire, împreună cu cele de ceață, atunci când este cazul.

Se mențin restricțiile de trafic create ieri după-amiază pe sensul de deplasare Huși – Crasna al DN 24B, în localitatea vasluiană Oltenești, din cauza unui autotren care s-a răsturnat și a rămas imobilizat atât pe carosabil cât și în afara acestuia. Locul producerii evenimentului este semnalizat în mod corespunzător.

În cele din urmă, menţionăm că nu sunt probleme deosebite referitoare la circulația pe infrastructura feroviară şi nici aeroporturi sau porturi maritime ori fluviale închise (cu excepția aeroportului Suceava, a cărui pistă este închisă pentru modernizare).

Follow #infotrucker