Inginer Volkswagen pledează vinovat în scandalul Dieselgate

Inginer Volkswagen pledează vinovat în scandalul Dieselgate

Departamentul de Justitie al SUA a anunțat că inginerul James Robert Liang în vârstă de 62 de ani a pledat vinovat în cazul Dieselgate, recunoscând că intenția de manipulare a emisiilor motoarelor diesel s-a născut în Germania.

Liang a făcut acestă mărturie cu scopul de a obține o reducere a pedepsei în cazul în care acesta va fi găsit vinovat în procesul inițiat de Departamentul de Justiție al SUA cu privire la scandalul Dieselgate. De altfel, aceasta este prima mărturie din proces, lucru ce ar putea deschide noi dosare penale împotriva altor angajați ai Volkswagen. Liang, în vârstă de 62 de ani, a fost pus oficial sub acuzare în luna iunie 2016 pentru încălcarea legii federale Clean Air Act.

Clean Air Act este o lege federală introdusă pentru a controla nivelul de poluare al aerului la nivel național. Este una dintre primele și cele mai influente legi moderne de mediu ale Statelor Unite, și, totodată una dintre cele mai cuprinzătoare legi de calitate a aerului din lume. Ca și în cazul altor legi federale majore de mediu din SUA, acesta este administrată de către Agenția de Protecție a Mediului din SUA (EPA), în coordonare cu guvernul statal și local.

Inginer Volkswagen pledează vinovat în scandalul Dieselgate

Inginerul a lucrat la dezvoltarea motoarelor diesel în Wolfsburg în perioada 1983 – 2008 și a declarat că, în 2006 a început să lucreze în echipă care a proiectat motorul diesel EA 189 pentru echiparea vehiculelor dedicate pieței din Statele Unite ale Americii.

VEZI ȘI: Posibil scandal Dieselgate și la Fiat Chrysler?

Potrivit rapoartelor Departamentului de Stat, echipa de ingineri a Volkswagen și-ar fi dat repede seama că nu este posibil din punct de vedere tehnic să proiecteze un motor diesel care să respecte reglementările privind emisiile din SUA, astfel că a „proiectat și implementat un software care detectează dacă vehiculul efectuează testele pentru determinarea emisiilor folosind un dinamometru sau dacă acest merge normal, pe drum, astfel încât să inducă în eroare testul de emisii”.

De asemenea, Liang a recunoscut că el a folosit acest sistem în timp ce lucra la dezvoltarea motorul EA 189. În luna mai 2008, inginerul sa mutat în Statele Unite pentru a sprijini lansarea noului motor diesel și pe parcursul activității sale în centrul de dezvoltare din Oxnard a primit titlul de Lider of Diesel Competence.

Departamentul de Stat al SUA susține că, „cei care au conspirat direct în acest scandal au continuat să certifice în mod fraudulos către EPA și CARB faptul că motoarele Volkswagen respectă standardele Clean Air Act 2009-2016”.

Liang a admis că echipa a continuat să mintă autorităților de supraveghere, chiar și atunci când au început să pună întrebări cu privire la performanța vehiculelor pe drum, după lansarea raportului comandat de Consiliul Internațional Clean Transport, cel care a declanșat scandalul Dieselgate, demonstrând că emisiile motorului diesel EA 189 al Volkswagen sunt cu de patruzeci de ori mai mari decât cele indicate de dinamometru în timpul testării.

Urmărește #infotrucker pe Facebook, Instagram, Twitter, YouTube

 

Follow #infotrucker