Introducerea accizei suplimentare la carburanți poate fi evitată
Federaţia Operatorilor Români de Transport consideră că introducerea accizei suplimentare nu demonstrează altceva decât incapacitatea instituţională a României de a aplica soluţii reale în ceea ce priveşte creşterea veniturilor la bugetul de stat.
Guvernul alege soluţia rapidă şi confortabilă – un nou bir în loc să pună la treabă instituţiile statului şi să însănătoşească economia aducând bani la buget.
Încă din 2010 patronatele din transporturi au solicitat introducerea sistemului de returnare a unui procent din acciza pentru transporturile comerciale după modelul practicat cu succes în multe ţări europene. Prin acest sistem este descurajată utilizarea carburanţilor de provenienţă îndoielnică asigurându-se concurenţă loială în piaţă de transport. Influenţă pozitivă în buget a acestei măsuri este estimată de FORT la peste 300 mil. lei în primul an de la aplicare dar dublată în următorii doi ani.
Astfel, dacă începând cu 1 martie 2014 transportatorii recuperează un procent de 0,6 lei/litru din valoarea accizei actuale, până la data de 1 martie 2015 bugetul de stat primeşte o infuzie de 300 mil. lei, iar până în 1 martie 2017 anual încă 1 300 mil. lei printr-o creştere anuală succesivă. O altă măsură propusă de Federaţia Operatorilor Români de Transport şi transmisă Guvernului şi Ministerului de Finanţe în nenumărate rânduri este fiscalizarea transportului de pasageri prin dotarea obligatorie cu case de marcat electronice fiscalizate astfel încât fiecare pasager să primească un bon fiscal corespondent călătoriei efectuate.
Această măsură vizează o simplă modificare a normelor de aplicare a codului fiscal prin menţinerea excepţiei doar pentru transportul public pe bază de abonamente sau cel desfăşurat în interiorul unei localităţi.
Din păcate nici propunerea în cauză nu a fost luată în calcul de Guvern cu toate ca influenţa pozitivă în bugetul de stat este estimată aproximativ la 200 mil. lei anual. FORT solicită în mod public Guvernul României aplicarea măsurilor ce se impun în lupta cu pieta neagră a carburanţilor, fiscalizarea transportului de pasageri şi transportul ilicit de persoane cu autoturisme, zona în care acţionează la nivel naţional o reţea de peste 1 500 de persoane fizice ce produc o pagubă bugetului de stat de alte 250 mil. lei. În acest sens, ordonanţa ce promitea modificarea Legii 38 şi sancţiuni pentru persoanele fizice ce desfăşoară activităţi de transport ilicit este plimbată de 2 luni între Ministerul Transporturilor şi Ministerul de Interne fără ca cineva să o promoveze.
Măsura de introducere a unei noi accize nu face altceva decât să scadă încasările la bugetul de stat pe fondul creşterii alimentărilor din economia subterană respectiv din cauza alimentărilor în afara ţării.
Orice creştere în zona costurilor operaţionale este în măsură să dezechilibreze şi mai mult piaţa de transport scăzând nivelul siguranţei rutiere, pregătirii profesionale şi dotării tehnice.