Știri

Italia face pași importanți în combaterea dumpingului social

În cadrul unei întâlniri cu asociațiile de transport, oficiali ai Ministerului Transporturilor din Italia au anunțat măsuri suplimentare pentru combaterea cabotajului ilegal și a dumpingului social.

După o primă rundă de discuții pe tema dumpingului social și cabotajului ilegal, în care nu s-a clarificat nimic, întâlnirea din 26 octombrie dintre asociațiile de transport și autoritățile italiene au adus unele rezultate concrete. Astfel, transportatorii s-au ridicat de la masă satisfăcuți de faptul că au obținut o prim[ promisiune clară cu privire la problema competitivității internaționale în transportul rutier. În mod specific, asociațiile au cerut diminuirea contribuțiilor sociale pentru companiile de transport care efectuează transport internațional, pentru a combate activitatea companiilor străine care operează în Italia în mod ilegal.

Totuși, subsecretarul de stat pentru transporturi, Simona Vicari, a reamintit că această diminuare contribuțiilor sociale  trebuie să respecte normele comunitare în materie de concurență și, prin urmare, va trebui să se aplice regimul de minimis (cu o limită de 100 de mii de euro din totalul ajutoarelor pentru fiecare companii mai vechi de trei ani). În 2016, statul italian a alocat deja 65 milioane de euro.

Pentru perioada 2017-2018, nu va fi posibil să se utilizeze minimis-ul, iar asociațiile de transport au cerut menținerea diminuării contribuțiilor sociale. Ca răspuns la această solicitare, subsecretarul de stat a propus o întâlnire între asociațiile de transport și reprezentanții ministerului său și cel al muncii pentru a găsi o modalitate practică de a putea pune în aplicare această cerință. De asemenea, Vicari a garantat că guvernul va aborda prioritate problemei competitivității companiilor din sectorul transportului rutier italian.

VEZI ȘI: Mercedes-Benz Clasa X va fi puternic, confortabil și sigur

În ceea ce privește dumpingul social practicat de șoferii de camion europeni, subsecretarul Vicari a anunțat că noul decret legislativ 136/2016, stabilește noi norme privind detașarea și administrarea lucrătorilor străini în Italia. Acesta a fost recent publicat în Monitorul Oficial.

Pentru transportul rutier, aceasta impune noi obligații companiilor de transport străine care desfășoară activități de cabotaj rutier în Italia. Vom reveni cu informații despre acesta.

Urmărește #infotrucker pe Facebook, Instagram, Twitter, YouTube

 

Din aceeași categorie...

Back to top button