Italia: Noi reguli pentru camerele de viteză

În Italia se vor aplica din luna iunie noi reguli pentru camerele de viteză, guvernul dorind să ia măsuri împotriva așa-ziselor ”amenzi sălbatice”.
Noile reguli stipulează o distanță minimă între dispozitivele individuale, în funcție de tipul de drum, pentru a evita amenzile ”în cascadă”. În plus, radarele pot fi utilizate numai peste o anumită viteză. În orașe, de exemplu, doar când viteza maximă este de cel puțin 50 de kilometri pe oră.
Reglementările, care au fost publicate în Jurnalul Oficial din 28 mai, stabilesc și momentul în care utilizatorii drumului trebuie informați cu privire la radare. În afara zonelor urbane din Italia, camerele de viteză din trebuie să fie afișate cu cel puțin un kilometru în avans.
Radarele care au fost deja instalate pot fi adaptate la noile reguli în următoarele 12 luni. După această perioadă, dispozitivele neconforme vor fi înlăturate.
VEZI ȘI: CE avertizează țările care nu au introdus taxe de drum pe bază de emisii
”Radarele au fost create pentru a asigura o mai mare siguranță și mai puține accidente. Dar, de prea multe ori, radarele din Italia au fost exploatate pentru a face bani și a hărțui cetățenii”, a scris ministrul transporturilor, Matteo Salvini, pe platforma X.
Italia este țara din Europa cu cele mai multe camere de viteză. Potrivit estimărilor organizației de protecție a consumatorilor Codacons, pe drumurile italiene sunt instalate în jur de 11.300 de radare.