EconomicȘtiri

Se cer stimulente pentru achiziția de Euro VI în Italia

Conform Confartigianato Trasporti din Italia citată de Trasporto Europa, vârsta medie a vehiculelor cu greutate totală de peste 16 de tone este de 16 ani, iar a vehiculelor între 3,5 până la 16 de tone de 19 de ani. Asociația a cerut stimulente pentru achiziția de Euro VI.

Centrul de Cercetare Continental Truck a dat publicității datele privind vârsta parcului de vehicule comerciale destinate transportul de mărfuri, rezultatele aratând că parcul de camioane de peste 16 tone din Italia are o vârstă medie de 16 ani, adică echivalentul Euro III. Conform raportului, principala cauză a vârstei înaintate parcului de vehicule comerciale destinate transportului de mărfuri este criza economică, care a redus drastic capacitatea de investiții a companiilor de transport în noi camioane, fapt pentru care flotele au îmbătrânit. De asemenea, situația este diferită și în funcție de regiune. Spre exemplu, în Sicilia, o zonă săracă a Italiei parcul de camioane are o medie de 20 de ani, în timp ce regiunea Trentino Alto Adige are un parc de vehicule de doar 11 ani vehicme.

Pe baza acestor date, Confartigianato Trasporti solicită Guvernului italian implicarea prin aplicarea de stimulente pentru achiziționarea de autovehicule noi cu stndard Euro VI. Potrivit asociației, o oportunitate pierdută este decretul privind contribuțiile pentru investiții în drumuri, care ce nu include și vehiculele diesel Euro VI, acesta fiind dedicat doar vehiculelor alimentate cu gaz natural.

Se cer stimulente pentru achiziția de Euro VI în Italia

Un alt instrument care poate intineri parcul auto este fondul de garantare, care, pentru transportul rutier nu are mai multe resurse, Confartigianato Trasporti solicitând refinanțare lor.

Descarcă revista online infoTrucker – https://www.infotrucker.ro/wp-content/uploads/2015/10/infotrucker_octombrie2015.pdf sau intră pe ISSUU

Urmărește #infotrucker pe Facebook, Instagram, Twitter, YouTube

Din aceeași categorie...

Back to top button