Economic

IVECO Group vizează o creștere a veniturilor cu 20% până în 2028

Grupul italian IVECO a prezentat un nou plan de afaceri pe cinci ani care vizează o creștere de 20% a veniturilor până în 2028. Acesta se va baza pe parteneriate noi și mai profunde.

IVECO Group, controlat de compania de investiții a familiei Agnelli, va investi 5,5 miliarde de euro între 2024 și 2028, punând accent pe tranziția energetică, inteligența artificială și vehiculele definite prin software, precum și pe conducerea autonomă.

Un prim pas a fost făcut joi, 14 martie, cât IVECO a anunțat un acord preliminar cu Ford Trucks, pentru o potențială cooperare în dezvoltarea de cabine pentru camioane grele. De asemenea, grupul italian a declarat că își va extinde parteneriatul existent cu Hyundai Motor în domeniul camioanelor electrice de mare tonaj și al autobuzelor urbane cu hidrogen (FCEV) pentru piața europeană.

În ultimii ani, IVECO a rămas în urma concurenților pe segmentul camioanelor grele.

Ne angajăm la un nou plan, la o accelerare a portofoliului nostru de produse, la parteneriate mai puternice și mai diverse și la o intensificare a parcursului nostru de sustenabilitate, Gerrit Marx, directorul general IVECO Group.

După anunțul planului de afaceri pe următorii cinci ani, acțiunile IVECO listate la bursa din Milano au crescut de le 12,18 euro (joi, 14 martie) la 13,48 euro (vineri, 15 martie).

VEZI ȘI: IVECO Group vinde MAGIRUS către holdingul Mutares

De la începutul anului 2022, când s-a desprins din CNH Industrial, IVECO a devenit o companie de sine stătătoare. Analiștii au văzut adesea IVECO ca o potențială țintă în consolidarea industriei, dar Marx a prezidat o strategie bazată pe parteneriate pentru a sprijini accesul său la noi tehnologii, precum cel cu Nikola, dar și la noi segmente de piață.

În 2023, IVECO, cel mai mic grup dintre marii producători europeni de camioane grele, și-a reînnoit pentru prima dată în istoria sa întreaga gamă de produse și servicii printr-o investiție de un miliard de euro, cea mai mare făcută vreodată.

IVECO Group a declarat că veniturile sale nete din activitățile industriale vor crește cu aproximativ la aproximativ 19 miliarde de euro în 2028, ceea ce reprezintă o creștere de aproape 20% față de 2023 (15,9 miliarde de euro). Marja pe profitul operațional ajustat (EBIT) din activitățile industriale este văzută între 7% și 8% în 2028, de la 5,2% în 2023.

Din aceeași categorie...

Back to top button