Iveco Daily Electric și Stralis CNG au sosit în România

Iveco Truck Services, dealer-ul de proprietate Iveco, a prezentat săptămâna trecută, modelul Daily Electric și Stralis CNG. Noul Iveco Daily Electric este parte a unei game complete cu trei tipuri de cabine (Furgon, Cabină și Combi) în două variante de ampatament, 3.000 mm respectiv 4.350 mm și două variante de mase autorizate de 3.5 tone pe roată simplă și 5.2 tone pe jumelată, având o capacitate de încărcare de până la 2.958 tone. Versiunea furgon este disponibilă cu volume cuprinse între 7 și 17 mc.

Acesta funcționează pe bază de baterii cu puteri de 40kW și 80 kW ce alimentează un motor asincron în 3 faze care dezvoltă un cuplu de 300 Nm ce este transmis unei cutii automată cu selector comandat prin sistemul CAN-bus. Structura șasiului lui Daily Electric conține între 2 și 4 baterii Zebra Z5 în funcție de ampatament și gamă. Durata ciclului complet de încărcare este de 8 ore asigurând o autonomie încărcat de 130 km. La fel ca și alte modele electrice, Daily Electric, recuperează energia la frânare prin sistemul KERS, familiar mai mult împătimiților de Formula 1. Energia cinetică este transformată în energie electrică de către motor, care se comportă ca un generator de putere. Daily Electric este inclus în categoria vehiculelor ZEV (vehicul cu emisii zero), ceea cei conferă avantajul că nu este subiectul restricțiilor de trafic impuse vehiculelor cu motoare termice. Vehiculul se poate alimenta doar la o rețea de 32 A, 380 V ceea ce-l limitează din acest punct de vedere. O soluție de laimentare la rețeaua 220 V fiind indicată în țări care nu au infrastructură pentru astfel de vehicule în care intră și România. În ceea ce privește distinația sa, Iveco Daily Electric se pretează companile ce fac distribuție urbană.

Iveco Daily Electric și Stralis CNG au sosit în România

În ceea ce privește grija pentru mediu și interesul crescut în a ajuta clienții să devină mai performanți financiar, producătorul italian de la Torino se poate spune că este un pionier al vehiculelor ce se încadrează în aceste caracteristici, primul Daily Electric fiind construit în 1986.

Iveco Stralis CNG și LNG Natural Power
În cadrul evenimentului producătorul italian a mai prezentat și cele două modele Stralis ce se înscriu în categoria eco, CNG și LNG. Cele două medel sunt destinate distribuției regionale și depind de o rețea de alimentare. Din păcate, în România, nu este disponibilă o rețea de CNG sau LNG, clienții care au cumpărat aceste modele de camioane în țara noastră au investit și într-o stație de alimentare specială. Printre clienții Iveco care operează astfel de vehicule se număr compania spaniolă FCC (seviciul de salubritate și infrastructură), compania de băuturi răcoritoare Coca-Cola, Sydeme și Helmann. Ambele variante constructive au printre avantaje, emisii poluante reduse, un consum mai mic, zgomot redus (ceea ce permite utilizarea sa în zone rezindențiale) și un cost de operare mai mic decât în cazul vehiculelor diesel folosite pentru aceleași activități. Stralis CNG are trei varinate de putere, 270 CP, 300 CP și 330 CP în timp ce varianta LNG are doar o variantă de putere de 330 CP. Ambele tipuri de motoare pot fi conectate la o cutie manuală cu 16 rapoarte ZF sau la o cutie automată Allison. În ceea ce privește variantele constructive, acestea pot fi cu 2 sau 3 axe.

Iveco Stralis CNG 2014
Până în prezent, Iveco a vândut peste 12.000 unități CNG în lume care au totalizat peste 1 miliard de kilometri parcurși.

Follow #infotrucker